Lista completă, pagina 12
Uneia
Dorind să aibă-n viață mult noroc,
Cu gândul la o dragoste eternă,
Se culcă,-n loc de "flori de busuioc",
Cu "ciuboțica cucului" sub pernă!
epigramă de Ion Moraru din revista revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Președintele a fost operat la umărul stâng
A început, de-o vreme, să se plângă
Că-l supără adesea,, partea stângă"
Dar spune totodată că se-așteaptă
Să-l necăjească iarăși... "partea dreaptă"!
epigramă de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Ziua Bucovinei - Reîntoarcere în "Țara de Sus"
Se-adună-n juru-ți fiii, Bucovină,
În strămoșeasca vatră-colț de Rai,
Din Obcine lumină să le dai-
Golgota voastră pururea divină.
E un altar acest "Picior de plai"
La care lumea toată se închină
Și vin străinii ca să ia lumină
La mănăstiri, cu preoți și alai.
Văzând aceste locuri îți dai seama
Că-n "Țara cea de Sus", cu dansul, cântul,
La început a fost aici cuvântul.
Iar la,, Muzeul Oului" din Vama
Dezleg dilema,, oul sau găina"
Și zic: întâi de toate-i... BUCOVINA!
sonet de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilică
Aș vrea să-ți cânt, frumoasa mea regină,
Înnobilându-ți traiul efemer,
Romanțe, sub balcon, la mandolină,
Păcat că stai, în gazdă, la parter!
Deși acuma par cam desuete,
Aș vrea să-ți cânt suave ritornele,
Din operete arii, canțonete,
Dar n-am știut că tu preferi... manele!
Ți-aș oferi, prințesă-ntre prințese,
Ca să reziști acestei lumi deșarte,
Best sellere și opere alese
Dar n-ai citit în viața ta o carte.
La cinema te-aș duce, la un MALL,
Ca să vedem un film cu multe stele,
Dar, dacă faci o pungă mototol
Din care noi mâncat-am floricele?
[...] Citește tot
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul
Zilnic facem constatarea
C-am pierdut în viață rostul
Fi'ndc-am răsturnat valoarea
Ca să iasă-n față... prostul!
Că acuma, bunăoară,
Prostul nu mai este,, cool",
La oraș ca și la țară,
Dacă nu e prost destul!
Azi, cum pe chituci e școala,
Pe acest,, picior de plai"
E la modă iar zicala:
,, Prost să fii, noroc să ai"!
Diferit de alte dăți,
Poți să faci, fără belele,
Trei sau patru facultăți
Fără să te duci la ele.
[...] Citește tot
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masochism
În lupta aspră dintre rău și bine,
Prăpastiei întrezărindu-i hăul,
Românul nostru, conștient de sine,
Îmbrățișează, din păcate, răul.
Când se deschid spitale, școli, în țară
Concetățeanul, specimen perfid,
La miting, urlă-n Piață ca o fiară
Și nu când toate astea se închid.
Cu sufletul turbat de răutate,
Nu iese-n stradă, cum e și firesc,
Când pensii și salarii sunt tăiate
Ci, dimpotrivă, când acestea cresc.
Când taxe și impozite la stat
Plătea românul nostru cu duiumul,
Nu protesta în Piață revoltat
Doar azi, când s-au redus, blochează drumul.
[...] Citește tot
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Știrile TV
Pe mine, dintre toate cele,
Ce sunt în lume foarte rele,
Mă sperie, nu știu de ce,
De-o vreme, știrile TV.
Ecranu-i plin pân' la refuz
Cu știri macabre,, breaking news"
Și cum TV-ul e stăpân,
Ne facem cruci, scuipăm în sân...
Întâia știre, evident,
E despre-un groaznic accident
Apoi, dorind să ne anime,
Urmează furt, violuri, crime...
Prezice-un analist de vază
Că prețurile explodează,
De parcă ar avea trotil
Și-ar fi legate cu fitil!
[...] Citește tot
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul modern
În țara noastră, mi se pare,
Că-i superfluu și desuet
Ca să susții cu înfocare
Românul că-i născut poet!
Când spui de X că e poet
Și scrie versuri prin ziare,
Să folosești, în mod discret
Și ghilimele de rigoare!
Că el, crezând că face artă,
Cuvinte pune-n pălărie,
Le-amestecă și le deșartă
Apoi, pe-o coală de hârtie!
La el, așa precum se știe,
Sunt versuri albe reci și goale,
Lipsite de-orice prozodie
Și normele gramaticale.
Pe drept se spune că,-n trecut,
La școală ( pentru el, supliciu),
Gramatica ar fi făcut
Cu o femeie de serviciu!
[...] Citește tot
poezie de Ion Moraru din Colții morarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de noua "Lege a Pensiilor" - Scrisoarea unui pensionar optimist
"Deși sunt coșcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieșit anticipat
Și, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Îmi crește tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
Colesterolu-mi este ridicat,
De-o cârjă mă susțin când merg pe jos,
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar mușchii feței nu se mai contractă
Dar, mulțumesc, sunt bine, sănătos.
[...] Citește tot
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrecere
Ca să cuceresc Olimpul,
Eu mă iau mai cătinel
La întrecere cu timpul,
Dar adsea trag de el.
epigramă de Ion Moraru din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ion Moraru, adresa este:
