Ion Luca Caragiale

Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu ştiu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găseşti un găgăuţă măcar, unul singur, care să aplaude fără să priceapă, sau care să ia de bani buni cine ştie ce speculă şarlatanească şi grosolană a sentimentelor de patriotism şi naţionalism în artă. Nu, niciun găgăuţă: toţi, de orice sex şi de orice vârstă, au o educaţie artistică hiperrafinată şi nu pot plăti nerozeşte, oricât ar fi eticheta de naţională, o marfă de contrabandă artistică.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după calapod deosebit. Unul e sucit într-un fel, altul într-alt fel, fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să faci haz de ei.

Ion Luca Caragiale în conversaţie cu Ioan Slavici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul Ion

A tot răbdat Ion, răbdat,
Până când foc s-a supărat,
— Că prea-şi bătea joc toţi de el,
Ba că-i nerod, ba că mişel,
Şi câte alte, fel de fel! —
A scos un par din gard, şi — feri!
De-or hi mojici, de-or hi boieri;
Că a pornit ca un netot,
Şi dă-i la cap şi strică tot!
O zi întreagă a sbierat
Şi val-vârtej a alergat
Pe toţi în spaime i-a băgat...
Când tocmai seara-ntr-un târziu,
Hop! Iată dete de zapciu,
Şi aoleu! Şi vai! Şi chiu!
Că ţi l-a-ntins zapciul jos,
L-a legănat foarte frumos
Şi-l adormi întors pe dos...
S-a scărpinat a doua zi
Bietul Ion când se trezi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea moftangiului savant: a-şi comanda statua încă din viaţă şi a prezida la inaugurarea ei şi la apoteozarea sa - a acestui mare luptător naţional în ogorul ştiinţei rromâne!

Ion Luca Caragiale în Moftangii, Savantul (1893)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Librarul: Iată o carte nouă, foarte interesantă.
Un june cult (dând cu dispreţ volumul la o parte): Moft!

replici celebre din Moftul Român de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discreţie

Nu vreau să ştii că te iubesc;
Voi suferi tăcut, discret –
Cochetele despreţuiesc
Pe-un franc poet!

Da-n veci închipuirea ta
Din sufletul meu n-o să moară,
Şi niminui n-oi arăta
A mea comoară...

Căci te iubesc, deşi nu-ţi spun:
Nu! n-ai s-o afli niciodată...
Şi arz de dorul tău nebun,
Mult adorată;

Dar tac, nu-ţi spun că te iubesc:
Ştiu bine că pe-un franc poet
Cochetele-l despreţuiesc...
Tac – sunt discret!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O societate nu poate dispune la un moment dat decât de o anumită putere de încurajare a industriilor inutile. Şi aici stă răul cel mare. Puterea aceasta limitată, împărtăşindu-se fără socoteală la oricine face literatură şi artă, chemat ori nechemat, priceput ori ba, serios sau ridicul, se pierde fără să poată folosi acolo unde în adevăr şi pe drept ar trebui să folosească.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta.

Ion Luca Caragiale în Universul (1909)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sărac

Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac".

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
"De ce fugi?" zic. — "Eşti prea sărac!"

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul — poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"

Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi fluieră: "Eşti prea sărac!"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei! e prea-prea!... n-avem ce zice mai mult, şi va mărturisi fireşte orice maghiar cu dreaptă judecată şi cu sufletul neatins de patima sălbatică a urei de rasă, că toate astea nu sunt de natură a face populară la noi amiciţia căreia cele două State vecine trebuesc să-i rămână credincioase, — şi că astfel, spre mâhnirea noastră, unul, cel mai tare, pune pe celălalt, mai slab, într-o penibilă situaţiune, cum un aliat leal şi prudent n-ar trebui să facă.

finalul de la Situaţie penibilă de Ion Luca Caragiale (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!