Lista completă, pagina 116
Noapte iarăși se așterne
Noapte iarăși se așterne
Peste hăul sufletesc
Și-n adâncuri de caverne
Stelele se prăbușesc.
Inima țintește-n taină
Spre o stea din centrul bolții
Dar lumina-i diafană
Nu-i mai luminează sorții.
Se deșiră câte-o rază
Peste valea tulburată
Dar se-ascunde să nu-i vază
Lumea ei îndurerată.
Da-n curând o să revină
În splendoare sfântă zorii
Și păli-vor la lumină
Toate, rămânând istorii...
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărăția cerului este "neprihănire, pace și bucurie" dar toate acestea sunt ascunse în Hristos Care ni S-a descoperit la cruce, ni S-a arătat înviat "a treia zi după Scripturi" și apoi înălțându-Se la Cer, iar acum, prin Duhul Lui Sfânt bate la ușa inimii tale ca să intre să cineze cu tine: Iată Neprihănirea, Pacea și Bucuria! Iată Calea, Adevărul și Viața! Iată Fericirea adevărată! Ce te reține sau ce te-ar mai putea împiedica să te bucuri fericit de Viață în neprihănire, plin de "o pace care întrece orice pricepere"?!
Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecții, sfaturi și povețe în slujba unei vieți cu scop
Adăugat de Sebyelanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai răsare...
Mai răsare-un vers și crapă
Scoarța țarinii uscate...
Și-apoi alt gând se dezgroapă
Din simțirile îngropate,
Apoi altele se-arată
Încolțite, pe hârtie,
Până-o lume îngropată
Într-o inimă, învie...
Și recolta ei bogată
La viață nouă îmbie
Trăinicia astupată
Sub rebela firii glie.
Și-o viață neînsemnată
Își înseamnă la răscruce
O direcție trasată
De-acea jertfă de pe cruce
Prin care-i vina spălată
Și în suflet ne aduce
O pace nelimitată,
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ori îmi place ori nu-mi place
Ori îmi place ori nu-mi place
Gândul mi se încurcă în versuri,
Conștiința să-mi împace
Cu inconștiente sensuri
Dintr-a minții carapace
Scânteindă de reversuri
Cu străfulgerări opace
Din ascunse universuri
Cu-adâncimi de sori și pace
Pentru munți de neînțelesuri
Puși în sufletul ce tace
Călcând ferm peste demersuri
Care nu-l pot satisface.
Puterea firii vede zorii
Sporind furtunile gândirii
Dar duhu-n zori vorbește ploii
Cu har, de gândul nemuririi,
Zvârlind constant pe roata morii
Întreaga întunecare-a firii.
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (16 iunie 2021)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Valoare, timp și responsabilitate
Viitorul nu-l putem cunoaște, trecutul nu-l putem schimba, prezentul nu-l putem valorifica corespunzător, pentru că nu știm prețui bine timpul acordat de Dumnezeu dându-I întâietate Lui în toate lucrurile și nu ne știm număra bine zilele de har pe care le primim ca "să ne bucurăm și să ne veselim în Domnul" și pentru că Cuvântul Sfânt care lămurește trecutul, edifică prezentul, descoperă și asigură viitorul și ne poate transforma în oameni tot mai valoroși, nu este la loc de cinste în viețile noastre!
Ioan Hapca în Licurici în noapte
Adăugat de Marian Popovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apleacă-ți urechea...
Apleacă-ți urechea la duhul ce-ți plânge
În surdină...
Ascultă-ți tăcerea ce cheamă și strânge
Lumină...
Apleacă-ți urechea la cântul ce naște
Plăcere divină
Și ascultă Divinul ce-n duh îți renaște
Pace deplină.
Apleacă-ți urechea la Pacea divină!
Ea-i garanția
Că-n tine e plin de Cer și Lumină,
Sporind veșnicia...
Apleacă-ți urechea la pacea ce cheamă
La luptă
Căci pacea din suflet ușor se destramă
De-i lupta întreruptă.
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har, Zidire Spirituală
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, mamă!
Te-am înrămat în amintire,
Icoană și fotografie,
Ce-n vastul univers - Simțire -
Primezi tot tânără și vie,
Lărgind în suflet mărginirea
De peste-un prag de veșnicie,
De unde caută nemurirea
Putere-n viață să ne fie...
Dar umbră tristă-i bucuria
Acestei vii fotografii
Cât timp te-ascunde veșnicia
Când eu aș vrea, aici să-mi fii!
Ești vis de bucurie-n sine
Și întristare-n orice vis
Căci doru-ți sfredelește-n mine
Un și mai nebulos abis!
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (17 iulie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot temporar
Pe obrazul clipitei de tot temporar
Se întrec în sclipire mari lacrimi de jar
Ce umplu - în treacăt - al vieții pahar,
Decis pentru slavă, optând pentru har
Și-a minții lui rază de bine amar,
Vibrând într-o sferă cu-n simplu hotar,
În duh își topește - un "țap" pe altar
"Stropirea" se face cu lacrimi de jar
Și "carnea" se spală în "Ligheanul" de Har.
A "Slovei" dulceață e-n suflet, "amar";
Chemarea Vieții e Lege și Dar
Iar darul e viață și moartea-i hotar
De unde eternul e simplu și clar
Dar câți știu de asta și câți n-au habar?!
poezie de Ioan Hapca din Licurici din bezna minții (2 iulie 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stăpân...
Stăpân eram pe trei hectare
De timp liber cuvenit...
Ce-a zburat de sub picioare
În clipita aceia în care
Vestea rea a survenit
Și mă întreb iar de ce oare
Doamne n-Ai intervenit...
Mă liniștește o cântare
Și-un Chip se dăltuie în minte,
Un Chip zdrobit de apăsare,
Ce-mi spune tot, fără cuvinte...
E-o dragoste nespus de mare
Cu forma voii Sale sfinte
Încoronând orice încercare...
Privirea Ta e veșnic trează,
Slăvit să fii în veci Părinte!
Și mâna Ta în veci lucrează
În scopuri nepătruns de sfinte,
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieții, diverse
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub soare...
Mânia îți face iute
Riduri profunde pe frunte,
Ale înțelepciunii cute
Răsar ca să le confrunte,
Răbdarea să le descrunte,
Făcând cutele plăcute...
Timpul le face mărunte
Ca să le zici "amănunte"...
Taina gropii nevăzute
Face totul să se uite
Iar în Cer scrie "virtute"
Cu îndurările-absolute.
Dacă ierți, primești iertare,
Dacă rabzi, afli îndurare,
Te smerești, ai consacrare...
Iubind, ai eliberare,
De viață dătătoare.
Nimic nu-i mai bun sub soare
[...] Citește tot
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Ioan Hapca, adresa este: