Henry Twells,1823–1900

Paşii timpului

Când, copil fiind, am râs şi-am lăcrimat
Timpul se dădea alene jos din pat.
Când eram adolescent, fercheş şi-îndrăzneţ,
Timpul mergea la pas, curios drumeţ.
Când am devenit om în toată firea,-n lege,
Timpul a început să-alerge.
Când bătrâneţea şi-a-întins rufele murdare,
Timpul a început să zboare.
În curând voi afla, ajuns pe un tărâm necunoscut,
Că timpul a trecut.
O, Isuse! Îmi vei fi alături atunci, în ora de spaime şi de chin?

Amin.

poezie de Henry Twells,1823–1900, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara vin ...

Seara vin spre Tine, Doamne,-înainte de-asfinţit,
Cei bolnavi cum vin spre floare roiuri de albine;
Şi-n ce adâncuri de dureri s-au întâlnit!
Şi ce bucuroşi au plecat de lângă Tine!

Încă-odată aceste valuri ale serii... şi noi
Copleşiţi de fel de fel de beteşuguri îţi venim aproape;
Ce dacă nu-Ţi vedem forma venind prin câmp de caprifoi?
Noi simţim şi ştim că eşti aici, la ţărm de ape.

O, Isuse, fii nenorocirii şi nopţii noastre răsărit;
Unii-s bolnavi, iar unii trişti şi plini de zbucium–
Şi-alţii nu te-au iubit nicicând cât ar fi trebuit,
Şi-alţii şi-au pierdut iubirea lor pe drum.

Şi-alţii sunt apăsaţi de grijile lumeşti;
Şi-alţii-s încercaţi de vini, de-îndoieli sau de alean;
Şi-alţii de patimile cărnii sau de cele sufleteşti,
Şi numai Tu, Doamne,-i poţi scoate la liman.

[...] Citeşte tot

poezie de Henry Twells,1823–1900, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!