Gheorghe Tomozei

Zăpada mieilor

Zăpada mieilor, dar nu mai ninge cu miei,
mieii spânzură-n măcelării,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei
decupate din dantelării.
Ca ei sunt şi zăpezile: tunse de blana
în care s-ar fi rătăcit clopoţei
dar şi pe ele le subţiază rana
şi nici n-au învăţat să plângă ochii de miei,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei.
Zăpada e a mieilor şi mieii ai burţilor dumneavoastră
cum durerea e a poetului dar şi poetul e-al vostru,
consumator netrebnic de iarbă albastră
căruia i se clatină rostul
cât încă i se mai văd mâinile străvezii
decupându-se din dantelării,
decupându-se din măcelării...

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

Primăvara a fost restaurată,
vara a fost pusă la punct,
toamna a fost restabilită,
iarna e cum a mai fost...

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fire

De-atata vreme nervii
mei, iti sunt servii,
truditele mele vise
iti sunt tie paraclise,
in voce
sapi ca in roce
suncte-n stare sa te evoce.
De parca tata ta era
de dinainte de a,
de parca parul ca tutunul
sclipea-naintea cifrei unu
de parca botul tau cel umed
chema, inainte de sunet
de parca ti-ai tavalit frumosul cap
in albul dinainte de alb.
Iubeam coapsa ta ivorie
de dinainte de memorie?
tu ma chemi
inainte de grai,
deci,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altaïr

Peste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.

Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală, -al pâinii...

Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi...

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Villonească

Culori borţoase, deşuchete.
(din frunză cursă şi rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
rosu mişca-n potrocaliu.
culori strivite de sărutul
oraşului de-un veac surpat
îmi amintiţi de începutul
unui amor neruşinat.
El, fruntea îşi târa să-şi culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
şi. nu e nimeni să-l disculpe.
ani, şaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrăţişări usturoiate,
mişcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriaşii ei genunchi.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vultur

Să-l ştii pe vultur, sus,
peste bisericile lui de piatră,
să se facă repede toamnă
când bate el din aripă,
trei zile să cadă frunza
când face el dragoste
şi lasăţi-i lui, somnul,
să vi-l vegheze!
De parcă
ai putea să Vezi
libertatea...

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din 31 Martie

Venise la mine smerita,
Pulpeşa, dagherotopa,
Muierea, curva, fata,
Neîntâmplata şi eterata.

Cu doar puţine vocabule
Ea, cu buzele,
Tipărea
Peste pielea mea
Incunabile.

Era fără-ndoială femeia
Mânată spre mine de unul, Nichita
De la Nicheea...

poezie de Gheorghe Tomozei din Un poet din Tibet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulgata

Aproape că-mi părea dulce bătrâneţea
mâinii mele drepte
îngropate-n hârtii
până la osul frunţii.
Simţeam pe suflet
gustul înţelepţiei şi al duratei
când uriaşul idol de lut
mi-a umplut cu barba lui
ferestrele
spunându-mi în
vulgata
zeilor:
Stau numai o clipă,
să nu te sperii,
stau numai până
te naşti!

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zapada e scheletul apei, fragil ca un sicriu de vioara.

Gheorghe Tomozei în Net
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vieţi paralele

Tu ţi-ai pus după ureche cercei
de cireşe, tu aştepţi vara şi deretici
în scrinul de scoici. Tu miroşi a
acel nedefinit ceva
care cade pe noi când se naşte o stea.
Dar piatra? Las-o să doarmă,
pietrei i-e iarnă...

poezie de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!