Lista completă, pagina 2
Să nu ne impacientăm, ci să avem răbdare și dacă e cazul îndelungă răbdare: totul va fi clarificat de Dumnezeu la vremea potrivită.
aforism de George Cornici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nu contează cum ne numesc sau cum ne califică unii; contează cum ne numește și califică Dumnezeu. Pe Zacheu l-au numit năpăstuitor, trădător de neam, păcătos. Dar Mântuitorul îl numește fiu al lui Avraam.
aforism de George Cornici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrupare la nivel personal
Te-ai născut, Isus, să-mi faci o favoare
Să nu mai cutreier aride cărări
Ființa-mi să nască divine urări
Să pot cunoaște cereasca splendoare.
N-a fost nevoie să fac explorări
Să fiu vindecat de tot ce mă doare
În sufletu-mi trist și ars de dogoare
Tu Însuți intrat-ai s-alini întristări.
Ca-n Betleemul din vremuri apuse
În viața-mi pustie cu har ai pătruns
Sublima-Ți iubire nu mă excluse.
La greaua-ntrebare primit-am răspuns:
Speranțele mele nu sunt răpuse
Că-n Tine, Mesia, pe veci sunt ascuns.
sonet de George Cornici (5 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simțind iubirea Ta...
Simțind iubirea Ta imensă
Avem motive să cântăm
Spre a-nfrunta orice ofensă,
Lucrarea Ta s-o promovăm.
Simțind cum ne conduci pe cale
Spre țărmul dorului nestins
Visăm în așternutul moale
Și știm că viața ne-ai atins.
Simțind prezența Ta constantă
Și-n vreme bună și-n necaz
Uităm de lumea aberantă,
Răsar surâsuri pe obraz.
Simțind plăpânda Ta privire
Putem privi spre Canaan
Unde ne-așteapt-o fericire
Cât un nemărginit ocean.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din fruntea luminii...
Din fruntea luminii vin razele blânde
Ce-ating suflete-nvăluite-n tristeți
Și-atunci se hrănesc cu nuanțe plăpânde
Și dau zâmbete la singuratici drumeți.
Particule purtătoare de vești cristaline
Pătrund cu sfială aducând minuni
Iar lăuntrul cu dor de frumoase cununi
E purificat și revarsă unde divine...
Seninul creat e înconjurat de taine
Ce vor să deschidă ferestre spre cer
Ca noi, îmbrăcați în mirifice haine,
Să-nvingem misterul învăluit în mister.
Din fruntea luminii vin raze ușoare
Ce pot să învingă mâhniri ce mocnesc
De le lăsăm să intre-n pridvoare
Nicicând n-om uita mesajul ceresc.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (22 iunie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sufletului meu
Lumina sufletului meu
Nu-i în plăcerile deșarte
Ci-n Cel mai minunat Evreu
C-a biruit sinistra moarte.
Mă leagă de eternitate
Să pot vedea dincol' de nori
Când vin momente delicate
Îmi dă mai multe sărbători.
Pătrunde cu a ei candoare
Să cucerească tot ce am
Asta se cheamă cercetare
Să cred cum a crezut Avraam.
Ființa-mi simte ușurare
Când unda-i o atinge lin
Iar în necaz și-n încercare
Mă-nseninează-al ei alin.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (27 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai convins...
Ne-ai convins că în păcat
E totală degradare
De aceea Te-am urmat
Cu elan și consacrare.
Ne-ai vorbit cu grai duios
Să-nțelegem bine starea
De-a trăi cu mult folos
Să primim încununarea.
Te-am crezut de la-nceput
Când ne-ai arătat cărarea
Teama-n noi a dispărut
Când ne-ai dat încredințarea.
Siguri că suntem salvați
Prin lucrarea jerfei sfinte
Nu suntem îngrijorați
Când bat vânturi prin incinte.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici (8 mai 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilnic...
Zilnic, primim îndrumare
Cum să pășim spre Eden
S-avem, Acolo, intrare
În cel mai mirific teren.
Zilnic, simțim ocrotirea
Stăpânului nostru iubit
În El vedem împlinirea
La tot ce-am spus și-am muncit.
Zilnic, prezența Luminii
În noi creează elan
Să dăm la o parte toți spinii
În drumul spre-al nostru Liman.
Zilnic, Cuvântul ne spune
Ce-nseamnă trăirea prin har
Să nu ne legăm de-un tăciune
Ci doar de-al Cerului Dar.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă chiar când e durere
Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simți-vei sfântă adiere,
Vei ști c-a fost trimis un dar.
Ascultă glasul ce-ți șoptește
Să mergi 'nainte cu curaj
Să poți trăi dumnezeiește
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)
Ascultă vorbele transmise
Prin credincioșii slujitori
Să-ți fie ușile deschise
Spre a pătrunde sărbători.
Ascultă și când neputința
Te copleșește; vei vedea
Cum se înseninează ființa
Și cum învingi povara grea.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (8 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ușa
Deschide ușa să primești
Cadouri din Eden trimise
Căci darurile pământești
Creează doar deșarte vise.
Deschide ușa să-nțelegi
De ce-i nevoie de răbdare
Să poți, cu râvnă, să culegi
Comorile nepieritoare.
Deschide ușa spre un pisc
Al unui trai fără himere
Și du-te-acolo; nu e risc
Simți-vei, iar, o adiere.
Deschide ușa să tratezi
La cei ce bat cu disperare
Căci n-au nici holde, nici livezi
Dar au găsit răscumpărare.
[...] Citește tot
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (29 iunie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din George Cornici, adresa este:
