Florin Costinescu

Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama umbrei

Să ne oprim ca într-o ceaţă,
ca-ntr-un altar de murmur blând:
voi, visuri, lacrimi, soare, viaţă,
voi, râuri veşnic lunecând,

Cum ne întoarceţi în tăcere,
plutindu-ne uşor spre cer,
spre vama umbrei de durere,
spre marele tărâm de ger...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii

Zumzetul lor e o muzică dureroasă,
ca un ecou depărtat,
zburând înaintea soarelui- răsare
cu soarele s-au întors, scăpătat,

Între ei aerul sună a gol,
pasul spre munte e-o ispită vicleană,
în întuneric, ca fluturii, anii,
între ei se lovesc – fugă şi rană...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balans întrerupt

O lacrimă totul a fost la-nceput,
rotindu-se, ne-a născut, ne-a-ncăput,

Înotam liberi în pupile de peşti,
zvâcnind tot la des spre cele cereşti,

Ţărmii surpaţi lunecau rând pe rând,
nu se visau încă pământ,

Şi totuşi căzu, trăznet, prima fărădelege:
a lacrimei care-ncepu să sece...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce mi-a spus

Cel ce mi-a spus tinereţea ce este
era un pământean foarte bătrân,
vorba lui semăna a poveste,
petrecută cândva într-un veac,
pe-un tărâm...

Numele şi-l uitase demult cu supunere
şi evlavie pentru propriu-i mister...
Tinereţea ce e? O scădere de numere
între stelele-n umblet ale aceluiaşi cer.....

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers din Lancrăm

Adevărul pe care-l rostesc
îl fac ploile curcubeu
şi-l aflu, pasăre, pe umărul meu,
şi cerul e adânc
şi cerul e curat,
inima devine-o planetă
în albastrul netulburat,
auzi-i bătăile, înaripatele,
sfinţesc neatinsul, departele,
se petrec alchimii în iubiri,
câtă frunză şi iarbă,
câte mirese şi miri,

Începe-ne, timp, de la mare
trupul prin care urcăm
şi unge-l nesfârşit şi adânc
ca un vers din Lancrăm.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar picurat

Întoarceri terminate-n pretutindeni,
ca-ntr-o nervură, ca-ntr-un ou;
un ochi - deasupra- stă la intersecţii
şi numără ecou după ecou,

Pe piept ne cade-o lacrimă, de rană,
dar picurat de-a dreptul dintre zei,
călătorim mereu spre pretutindeni,
purtând la brâu mari legături de chei,

Pe care le întoarcem în nelinişti,
în aşteptări şi-n răzvrătiri târzii,
şi uşile rămân mereu închise,
cu drugi imenşi, de veşnicii...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezia

Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.

Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veşniciile,
sub care nimeni nu este singur.

Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineţilor.

Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că şi de la naşterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Un râu totdeuna pe dinainte ne trece,
de singurătate să ne dezlege,
de neuitare,
ne ia umbra şi ne-o călătoreşte în mare,
dacă l-am vedea şi-ar opri
din curgere apele argintii;

Ce ai, soare, cu el,
valul lui e moale ca blana de miel;
nu-ţi coborî asupra-i răsuflarea fierbinte,
valul lui s-ar ridica la cer, s-ar aprinde,
lasă-l să curgă
de viaţă lungă,
lasă-l, brâu să mă leg,
doar cu el,
nevăzutul, aproapele,
pământul ce-l calc,
e întreg

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce spun (1)

Ceea ce spun aş vrea să semene cu o apă curgătoare,
bine ar fi să semene cu o apă curgătoare;
atunci s-ar asemui şi cu un câmp,
şi cu un lan de grâu,
iar culesul n-ar mai conteni
să amintească de zbuciumul pâinii.

Ceea ce spun aş vrea să semene cu un copac,
bine ar fi să semene cu un copac;
atunci s-ar asemui şi cu o poartă cioplită în lemn,
şi cu statura fără vârstă a cioplitorului,
îngropat până dincolo de moarte în aşchii
înmiresmând veşnicia.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!