Eugenia Calancea

Purtată de valuri în larg

Ajungând într-un îndepărtat ţinut,
Atunci parcă era un vis plăcut,
Aer curat cu plăcere deplină
Şi muzica veche ce inimă-ţi alină.

Am plecat acolo pentru o clipă
Şi mă simţeam atât de fericită,
Vorbeam la telefon şi mama-mi spunea,
Dacă e bine acolo, mai stai fata mea.

De multe ori mă pierd în vise deşarte
Şi vreau să merg în locuri de mult uitate
Unde oamenii sunt plini de iubire,
Cu sufletul curat şi multă fericire.

Sunt locuri minunate şi peisaje plăcute
De unde ai amintiri demult pierdute,
Dar eu aş vrea să fiu pe o barca cu catarg,
Să fiu purtată de valuri în larg.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (4 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

E frumos să stai iarna afară
Când vezi că a nins iară,
Stai lângă brazi şi priveşti
Cum un peisaj de vis gândeşti.
Mă gândesc la copilaria mea mamă,
Mi-ai fost alături ca o comoară.
La fel pe tata il zăresc,
Dar acum e un înger ceresc.
Aş vrea să fiu în locuri multe
Şi-mi vin în gând lucruri mărunte.
Viaţa mea a fost cu-n rost
Şi la tot ceea ce-a fost,
Copii în viaţă ce-am avut
Mi-au fost dragi şi mi-au plăcut.
I-am învăţat tot ce-i frumos,
Să fie-n viaţă de folos.
Acum la nepoţi mă gândesc
Că am unul şi-l iubesc.
Aş vrea mult să am parte
Acum de sărbători, de sănătate,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (3 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi regrete

Ai spus de multe ori " Îmi pare rău!",
Dar eu nu pot să uit sărutul tău,
Te-ai murdărit cu gândul trădării
Şi tot încerci să mă dai uitării.

Ochii tăi verzi ascund trădarea,
Dar n-ai să-ţi găseşti niciodată alinarea,
Inima ta se gândeşte la mine
Şi încă ceva mă leagă de tine.

Chiar dacă ştii c-a fost o greşeală,
Întotdeauna cel ce iubeşte nu înşeală,
Acum crezi că totul a fost o amăgire
Şi ai uitat demult ce-nseamnă cuvântul "iubire".

Uneori în noapte ţi se face silă,
Nu ştii ce e, dezamăgire, ură, milă,
Dar vrei să crezi că îţi va trece
Şi ce-ai făcut, încă te lasă rece.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (29 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea

Aş vrea să fiu o stea
Pe care s-o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vrea să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc la noua toamnă ce a venit

Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.

Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roşu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanţe în aer
Şi se fugăresc în vântul duios şi străveziu.

Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica şi cu mine creează ceva adorabil
Şi frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.

Şi aşa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecaţi de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit şi sunt fericită.

poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mers cu săgeţi în inimă...

Sufletul meu vrea să cumpere fericire
Ş-aş vrea să-mi dai tot ce-i al meu,
Dar tu îmi dai nimicire
Şi sunt vinovată numai eu.

El trece, zboară apoi pleacă
Şi vorba mi-o trece-n tăcere,
Când inima şi pieptu-mi se-neacă,
Eu zac în durere...

Cu săgeţi în inimă am mers,
Focul din ele l-am făcut,
Şi-acum le-am pus într-un vers,
Să-l folosesc ca scut.

Viaţa, durerea şi bucuria sunt de neplătit,
Dar poate vine o forţă divină,
Ce poate transforma omul iubit,
Chiar din rădăcină.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o splendoare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simţind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (20 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, stăpână peste zări albastre

Natura e ca o copertă de carte
învăluită de mister,
iar umbrele tremură undeva
pe o alee uitată de soare.
Lungi şi neîncheiate sunt poveştile lor,
având aura unui mit,
încuiat de atâta vreme
în subconştient,
ca o fantasmă nocturnă,
născută din frunze şi petale.
Văd cercuri de lumină
sălbatic ancorate în univers
şi paginile vorbesc
cu timpul îmbrăcat de sărbătoare,
imaginea panoramică
e încă încărcată de zâmbet,
zăpada pare un intins imperiu
stăpână peste zări albastre,
iar noi vom prinde fiecare picătură dulce
aflată pe crengile tale

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (14 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!