Eugenia Calancea

Speranţe de dimineaţă

Azi vreau să-ţi văd privirea veselă
ş-apoi un zâmbet încântător,
să poţi traversa spaţiul cu el
cu o bătaie lină de inimă,
ca o minune unde revigorarea,
aduce speranţa unui prieten trist,
pentru a-i regenera gândul
şi uite aşa se împletesc
nişte cuvinte crocante,
ce în dimineaţă vindecă inima.
Razele soarelui amplifică
această putere şi impuls pentru inimă,
ca şi aripile unui fluture,
care se tem de vântul puternic,
dar dacă sufletul este frumos,
întotdeauna va fi o stea
protejată de Dumnezeu
şi astfel el ne va ghida mereu calea.

poezie de Eugenia Calancea (19 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că ea poate

Pentru toată violenţa consumată pe ea,
pentru toate umilinţele pe care le-a suferit,
pentru corpul ei pe care l-ai exploatat,
pentru inteligenţa ei pe care ai călcat-o,
pentru ignoranţa în care ai părăsit-o,
pentru libertatea pe care i-ai refuzat-o,
pentru aripile pe care le-ai tăiat,
pentru toate astea:
înclină-te de fiecare dată
când te uiţi la sufletul tău,
pentru că ea poate vedea,
pentru că ea poate simţi.
N-are nevoie de compasiunea ta,
pentru că ea se va ridica mereu,
pentru a se apropia de cer,
unde sufletul ei trăieşte.

poezie de Eugenia Calancea (8 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi şi dacă ai fi...

Când tu vei fi nor, eu voi fi vânt,
Dacă eu sunt floare, aş vrea să fii pământ,
Ca să-mi fii sprijin şi să te văd înflorind,
Să pluteşti şi să te alint cu al meu cânt.

Eu lacrimă de-aş fi, nu vreau să fiu pe-al tău obraz,
Nu vreau să trăim durerea, vreau viaţa în extaz.
Eu dacă aş fi furtună, tu vreau să fii al meu soare,
Să mă linişteşti, să fiu mereu zâmbitoare.

Eu sunt muritoare, iar tu eşti un înger,
Dacă tu ai fi cerul, eu aş vrea să fiu fulger,
Dar tu soare eşti şi eu vreau să fiu destine
Şi tu departe eşti şi eu nu sunt cu tine.

poezie de Eugenia Calancea (25 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură durere....

Mai am o singură scânteie care mă ţine în viaţă,
O singură plăcere care mă scoate din ceaţă,
Un singur dor când vreau să fii lângă mine,
Un singur gând atunci când ploaia nu mai vine.
Mai am o singură durere şi-mi place s-o numesc fericire,
O singură slăbiciune şi-mi place s-o numesc iubire,
Mai am un singur suflet şi-l ţin ascuns la tine
Şi-o singură dorinţă: să fii lângă mine.
Mai am o singură plăcere, să te văd zâmbind
Şi-un singur prinţ pe care să-l alint.
Mai am un singur loc şi ăla e în dreapta ta,
Am toate astea, ce-aş mai putea avea?

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veveriţe jucăuşe

Înverşunată de dimineaţă
Veveriţa se trezeşte,
Dar e foarte frig afară
Şi-şi bagă capul-n dovleac.
Vine alta lângă ea călare
Şi ţipă în gura mare,
Că frunzele cad tare
Şi nu au de mâncare.
Stau la soare toată ziua,
Uneori mănâncă aluna,
Alergă din pom în pom,
Apoi-n scorbură la somn,
Dar jos pe pământul plin de frunze,
Se ascund şi vor aplauze.
Caută iubirea într-o clipă
Totul se desfăşoară-n pripă.
Copacii-şi mai pierd din culori,
Mai sunt doar întârziate flori.
Veveriţele speriate alunele-şi strâng
Şi activitatea jucăuşă o restrâng.

poezie de Eugenia Calancea (1 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul e prea departe...

Vreau să mă scufund
Spre fundul apei,
Mai adânc şi mai adânc,
Până când voi rămâne fară de oxigen.
Caut adâncurile de comori,
Dar nu găsesc nimic
Sunt numai gunoaie
Apoi vin sus,
Doar pentru a mă scufunda din nou.

Vreau să mă avânt ca o pasăre.
Să fiu liberă ca ziua de mâine.
Vreau aripi pentru a obţine,
Un zbor pe puntea raiului.
Branhiile sunt, de asemenea, eficiente
Ca să mă pot ridica la suprafaţă,
Iar în caz de cădere liberă,
Aripile mă ajută,
Să revin pe pământ.
Pământ, aer şi apă,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii un om minunat...

Vrei o casă grozavă?
Nu te aştepta să te ajute cineva.
Sunt atâţea oameni în jur,
Dar nu vei avea de la nimeni,
Ajutor, sau o mângâiere,
Toată lumea e pentru ea,
Apoi apare şi invidia.
Ce-ţi trebuie ajutor,
Tu nu eşti în stare?
Ai diplome, ai înţelepciune,
Dar ai nevoie şi de bani,
Banii vin încet cu muncă multă,
Cu sănătate, fericire şi frumuseţe.
Există frumuseţea sufletului,
A sufletului bun şi milostiv.
Dacă simţi durere, eşti în viaţă,
Dar poţi să simţi şi durerea altora,
Eşti om, nu fi nepăsător,
Ajută şi vei avea de toate în viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit frecvent la cer

Mă uit prelung la cerul plin de nori,
ca atunci când eram cu tine
şi văd din nou flori şi chipuri omeneşti,
sau poate-l văd pe dumnezeu,
ce zâmbeşte cu dragoste la noi
şi ne vorbeşte de visele noastre,
dar zâmbetul doare uneori,
din cauza tăcerii noastre profunde
şi a dragostei distruse de tine.
Acum aş vrea să alung durerea din dorul meu,
în zborul norilor, aproape de stele,
cu o nelinişte ce coboară-n visul tău,
ce te face să cobori în noapte,
în adăpostul nostru plin de lacrimile iubirii mele,
unde eu cobor frecvent să numar rănile domnului.

poezie de Eugenia Calancea (21 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădere-n viaţa anormală

Zile căzute
în tristeţi zăcute
nopţi căzătoare
vise cu soare
nu se cuvine
de cuviinţă dorinţe
zâmbete de case
retezate de şanse,
viaţă cutreierată-n
lung şi-n lat de cei care fură
sfâşiată-n lat şi-n lung
atracţie tristă de lut,
văd că-n creştetul zării
cum se zbuciumă frigul
şi se zdruncină totul
de pe bloc se prăvăleşte
pământul care este
cuibar cu părul vâlvoi
cârlionţi de noroi
pentru păsări strigoi

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea care se stinge

Am cunoscut pădurea care se stinge
pustiul răvăşit până la cer
şi am rămas c-un suflet care-şi plânge
zadarnic soarta plină de dureri...
Dorind etern a cerului lumină,
înfiorata stelelor sclipire,
am căutat şi liniştea divină,
omagiul vieţii-n tainica iubire.
Şi am zărit chipul tău miraculos
cu ochii tăi privind ca o nălucă,
lăsând în suflet golul dureros
şi un fior ce fruntea mi-o asudă...
De-atunci merg tristă pe cărarea dusă
şi în imensul plin de stropi de soare
şi de revăd mormanul de cenuşă
mă-ntreb şi-aştept să văd: dispare oare?

poezie de Eugenia Calancea (4 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!