Eugenia Calancea

Noaptea Sânzienelor

În noaptea de Sânziene
Fetele fac cu ochiul şi din gene,
Tu le vezi şi mergi cu ele
Pentru că ele sunt muzele.
Ai lasat pe-a ta soţie
Pentru că nu poartă ie
Ai gândul-n altă parte
Muza nu se dă la spate
Soţia e raza de lumină
Şi cu drag ea o să vină
Să fie muza gingaşă
Şi să mergi cu ea acasă.
Vrei în apă, te scufunzi
Ai uitat să te ascunzi,
Gândul ei e plin de şoapte
Ce te ţine treaz în noapte.
Vezi văpăile stelare
Şi laşi inima să zboare
Undeva lângă izvoare
Că ea da, are valoare.

poezie de Eugenia Calancea (23 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Aş vrea să aduc zâmbetul
la cei care nu ştiu să zâmbească.
În viaţă cei mai buni oameni
sunt cei care îţi dau un zâmbet.
Am citit zâmbetul tipărit pe faţa ta,
apoi un foc brusc ţi-a invadat faţa,
colorând inima şi întunecând durerea.
Zâmbetul ăla ţi-a dat lumină inimii,
cu momente de viaţă frumoase
care reaapar deodată în memorie
şi cu cât împrăştii mai multă lumină,
cu atât mai multă frumuseţe găseşti în lucrurile mici...
Dar întotdeauna să-ţi aminteşti
să zâmbeşti aşa în fiecare zi.

poezie de Eugenia Calancea (8 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura noastră

Soarele ne sărută iară,
Astăzi pentru puţin timp,
Norii, vor din nou să piară,
Albastrul cerului cel scump.

Picături fine uşor apar,
Dar ploaia nu vrea să vină,
Ea trebuie, dar e-n zadar,
Că vine din nou ca o balerină.

Se simte parfumul de liliac,
Ce-a stat adormit în tufe iar
Şi seceta revine ca un maniac,
Ce face ca totul să fie un nou amar.

Ne simţim că nisipul în clepsidră,
Dar vai de noi când se întoarce,
Capul nostru înoată ca o vidră,
Gândul că natura se pierde nu ne dă pace.

poezie de Eugenia Calancea (8 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea plângerii...

Ea încerca să uite
un val de nopţi pierdute,
dar totuşi gândul îi zbura în gol
cu ochii uitându-se la un stol.
Stolul de păsări se opreşte
şi singură se pedepseşte,
să stea aşa n-ar fi de-ajuns,
pe valea plângerii a ajuns.
Stătea şi se uita la râu plângând
şi-n sufletul ei avea un singur gând,
să uite valea acestei disperări
şi să meargă pe mai multe cărări.
Mergând aşa ea se opreşte
şi-un gând frumos ea îndrăzneşte,
se roagă la domnul să-i dea putere,
odată-n viaţă încearcă să mai spere.

poezie de Eugenia Calancea (5 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete în noapte

Sub o lună binevoitoare ce-ţi luminează calea
Calea Lactee cu mii de stele să-ţi arate cărarea.

Noapte, am de gând să intru cu sigiliul tău,
Că ziua grăbită vine din nou la rândul său.

Din nou deasupra noastră un înger de lună,
Iar vântul-mi ducea şuviţele-n furtună.

Vin îngerii şi sufletu-mi s-adoarmă,
Lumina zilei mă loveşte ca o armă.

Îmi aminteam de tine ca de-un cântec,
Stau jos ghemuită şi fac un descântec.

Apare apoi cerul puţin alb înnorat
Şi vine dimineaţa cu-n aer pur curat.

poezie de Eugenia Calancea (17 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi am un dor...

Azi am un dor năpraznic de demult,
Dar nu vreau să mă gândesc că e de temut,
Aş vrea mult să fiu din nou copil
Undeva în timp şi spaţiu, departe în exil.
Acolo aş vrea să fie primăveri cu cărăbuşi
Şi să mă joc cu cei mai frumoşi peruşi,
Iar rândunelele să mă-nveselescă ca să nu fiu tristă
Şi e bine să mă simt din nou ca o turistă.
Vreau s-alerg desculţă prin iarbă fără sandale,
Să stau apoi pe prispă la taclale,
Să văd în jur natura colorată şi o şopârlă
Şi să fug în vale să fac baie-n gârlă.

poezie de Eugenia Calancea (9 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa

Cu fruntea mea sprijinită în degetele tale
Alungi tristeţea mea şi lacrimile mele.
În ochii tăi tu aduni multă melancolie
Cântând îmbrăţişarea ta c-o vagă melodie...

În jurul meu s-aşterne singurătatea,
Dar văd cerul ş-aş vrea să-mi aleg o stea.
Chear singură de-aş fi pe a mea baricadă
Când alţii vor capul să-mi cadă.

Şi-acum, când cade seara din cerul luminos
Tu mă strângi lângă tine, urzind un vis frumos.
Îţi spun, nu mă lăsa aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns ş-apoi să m-acoperi.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţeta vieţii

Asta e reţeta vieţii,
care mi-a spus-o mama,
tinându-mă în braţe
în timp ce plângeam.
Gândeşte-te la florile alea
pe care le culegi toamna
ele oricum vor muri,
şi tu plângi.
În grădină în fiecare an
apar şi plantăm flori,
copaci şi alte plante,
ele te vor învăţa,
să ştii ce e frumosul.
Apoi vine toamna
şi ele se vor usca.
Chiar şi oamenii sunt trecători
la fel ca apa care curge.
Toamna încorporează
un timp de tranzit.
Maturizează-te,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzele toamnei

Era cald şi stăteai întinsă-n plapuma de frunze,
te rostogoleai şi aruncai uşor cu ele,
mă chemai să te îmbrăţişez cu căldură,
dar vântul se pornise cam puternic
şi aduna frunzele-n grămezi ciudate,
de parcă făcea canapele moi,
în care ne aruncam cu plăcerea copilărească,
iar privirea ta era profundă şi veselă,
plină de dragostea noastră caldă
şi uneori îţi urmăream zâmbetul şi bucuria din ochi,
aveai energie şi visai cu ochii deschişi,
sperai ca ziua să nu se termine
şi să dureze aşa o veşnicie.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori pe rămurele

Primăvară măiastră
cu păsările paradisului
în copacii înfloriţi ai infernului,
ce te ţin cu capul în soare
şi o pasăre coboară
încet şi croncăne ca o cioară.
Privirea ta şovăitoare
se scurge în mine
ca un vulcan
ce se revarsă
peste inima mea,
dar două rândunele
plâng pe rămurele
şi scutură floarea
de pe ele,
dar eu mă strecor
cu freamăt mă-nfăşor
şi pieptul în braţele tale,
cu murmur de izvoare
ce cântă, încântă

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (30 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!