Lista completă, pagina 14
Aprilie
alunecă de pe buza ierbii roua
se îneacă in aburul pământului dezghețat
în zori Dumnezeu a plecat
să semene câmpul cu soare
aici
vor răsări inimi de păsări călătoare
ce poartă dorul în zări
ca pe-un curcubeu
în irisul umed se scaldă
zborul lor și-al meu.
poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
zăpăcite de soare și vânt niște păsări
s-au cuibărit în sânul
unei copile nomade
nicăieri
nu e mai cald ca-n zâmbetul ei larg
cu gropițe
maidanul e plin de praf și vise
de copii murdari
speranța - o scamă albă agățată de cer
ca un cocor spre desprimăvărare.
poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă cu elucubrație
confecții din hârtie
în zbor
sfârșind
pe felia de pâine cu magiun
tu nu poți să-ți faci selfie la braț
cu elucubrațiile,
doar eu filmez cu telefonul
pagina ta de facebook,
uite e bine că nu ne citește nimeni
din secolul 19
ce-ar zice să audă că...
filmez cu telefonul
poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
foaie verde și-o păstaie
am visat că sunt o oaie
și mai creață după ploaie,
în oraș tot trec tramvaie,
eu stau, frate, la tigaie
și cu mâinile în zoaie,
pe drum trece o potaie,
care face hărmălaie,
curg din cer acum șuvoaie,
eu stau singură-n odaie,
afară pomii se-ndoaie.
poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Dragilor, chiar eu sunt pisa
cu o vilă chic la Nisa,
la Negresco am stat doi ani,
cu vreo doi babaci motani,
însă, vai, au răposat,
eu atunci mi-am cumpărat,
pentru mine vila chic,
mă îmbrac de la boutique
și dinez doar la Chantecler,
caviar, blue cheese, ecler,
multe ar mai fi de spus,
dar vă pup, hai pa, m-am dus.
poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza mea
am o muză
nu m-amuză
când o văd mereu mofluză
da-i frumoasă și adâncă
mândră fată, o româncă
orice zice și ce face
nu pot spune că nu-mi place
dar tristețile-i fecunde
mă atrag acolo unde
ea suspină și i-e frică
de-ar veni o rândunică
și cu paie de lumină
să lipeasc-o vizuină
ce i se ascunde-n piept
o minune eu aștept
poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgeală
ochii tăi se agață ca zorelele
dis de dimineață pe garduri
se deschid cu aviditate
clipesc des odată cu mișcarea
unui singur fulg
te pierzi în unduirea lui
închipui păsări măiastre
și o emoție rară te vizitează
fără să te întrebi
de unde vine
când
într-un oraș îndepărtat
jandarmii
bat un băiețandru de culoare
de-i merg fulgii
poezie de Elena Malec din Cafea neagră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprimăvărare
Șușotește ploaia la streșini,
se înnoadă
pe sub crengi,
iese pe stradă,
parcă ar vrea să înece
ultimii fulgi de zăpadă,
se topesc grămăjoare de un alb murdar,
putred
aerul rece
aleargă zilele ce n-au încăput în Făurar,
cu dinți gălbejiți
încolțește soarele pe sub nori,
un pom cu obraz tăbăcit
se semețește și crapă
cu primii jilavi mâțișori.
poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă
anului i-au căzut toți dinții
când tremură de frig nu clănțăne
suspină
prin copacii dezvelind ca cerșetorii
cioturi spre cer
se lasă ceața
ne-mbâcsește sufletul
se deapănă peste oraș
un singur corb la scena asta e părtaș -
iar eu
tot mai aștept ca anii
să mă muște cu dinți de ger
de floare
de fruct
de soare
[...] Citește tot
poezie de Elena Malec (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Elena Malec
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pisicilor de la mansardă
Atinsă-n creștet de-o petardă,
O mâță albă și frumoasă
Oftă prelung în limba sardă,
Mișcându-și coada cea stufoasă.
Pisicilor de la mansardă,
Le spuse că nu e acasă,
Atinsă-n creștet de-o petardă,
O mâță albă și frumoasă.
Și timpul nevoind să piardă,
Pisana albă și mițoasă
Pândea o rimă mai aleasă,
Pentr-un poem de avangardă.
Atinsă-n creștet de-o petardă.
rondel de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Elena Malec, adresa este:
