Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Dumitru Sârghie

Lista completă

Să ne iubim conform normelor DOOM

Nu te iubesc sub semnul întrebării,
Nici punctul de pe "i" nu ți-l suprim,
Și-asupra ta nicicând n-o să-mi exprim
Vreun apostrof ori "băț" al exclamării!

Nici paranteze drepte sau rotunde,
Hiatusuri ori mici abrevieri,
Nici cratima ce mi-ai "înfipt-o" ieri,
Iubirea noastră nu o pot ascunde!

O virgulă și. un punct la îndemână
Le pun la fix, urgent, fără corecții,
Suport, iubito, mii de interjecții,
Căci amândoi iubim limba română.

De merg la vale ori de merg la deal,
Sufix, prefix, silabe, numeral,
Te venerez, iubito, la plural,
Și te iubesc, pe veci, gramatical.

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viața-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poți zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viața ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ți tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis și forță, viața-ți joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreție, nu e nici penibil!

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Obstinat sonet

Aș sfărâma, iubito, aștri
Și-aș zvâcni în ritm marin,
Ca să-ți cumpăr un suspin,
Cu o pungă de piaștri...

Pentru ochii tăi albaștri,
Aș mai da și-un fiorin,
Și-aș pătrunde clandestin,
Printre sânii tăi sihaștri,..

Doamnă, de mi-i da o gură,
Ți-aș căra azuru'-n pat
Și ți-aș iubi cu măsură

Trupul cald, înmiresmat,
Iar gurguiele-ți de mură
Ronțăi-le-aș obstinat...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adâncimea iubirii

Dragostea e un dezastru delicios,
Care nici măcar nu-ncape-n viață,
Este când fierbinte, când de gheață,
Îți înfige cuțitul, mândro, până la os...

E un șarpe-nsetat de dulce otravă,
Lie-Cocârlie, cu trup îngeresc,
Un freamăt de aștri, cu suflu ceresc,
Fructă zemoasă, de-a pururi, pârgavă!

Este o scăpare-n dezastru suprem,
Fundătură și ireparabil năvalnic,
E o tristețe și-un zâmbet zburdalnic,
O infracțiune cercetată... in rem.

Adâncimea iubirii se măsoară-n suspinul
Pe care-l arunci în eter, mângâiato,
Într-un ritm perseverent – ostinato –
Dragostea-i complice cu absolutul și chinul!

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucrători cu absolutul

Nu există, Simm, poeți în adevăratul
sens al Cuvântului,
ci doar lucrători cu Transcendentul,
în spirit și-n duh!

Fluturi multicolori – liberi prin văzduh,
poemele lumii – zboară buimace,
de la Facerea lumii încoace...

Importantă, Simm, e măiestria
cu care capturăm fluturii și le orientăm
zborul, dorul și fiorul,
ordinea în care le orânduim startul,
modul în care le asortăm culorile cu Florile
Binelui și Răului,
într-un fel de Ikebana cu fluturi,
rezistența în față Infinitului și Hăului,
împăcarea Absolutului cu Vidul,
Reprezentativului cu Insipidul,
împăcarea sufletului tău cald, dar șovăitor, cu

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imn basarabean

În codri 'nalți de aur, s-aud din nou topoare,
Care lovesc un neam la rădăcină...
O, Basarabie – prinos de Spirit și Transfigurare,
Logos și Lacrimă, Rost și Lumină...
Gură de Rai și sublimă durere,
Mistuire de sine, Nădejde și Har,
Leagăn de aur, cu sânge și miere,
Câini fioroși hămăiesc din nou la hotar...

Matcă statornică în substanță și formă,
Tu, Basarabie, iar sângerezi,
Rusul nu-i om să respecte vreo normă,
Iar bolșevicul nu-i om în care să crezi.

În Bălți, la Lăpușna, Cahul și Tighina,
Din nou, graiul țării își plânge destinul,
Între Prut și Nistru, se stinge lumina,
Ni se fură Cerul și Pâinea, și Vinul...

La București, se înfiază jivine,

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uite-așa și pe dincolo

Trup de pasăre măiastră,
Te-oi iubi pe ici pe colo,
Și te-oi așeza în glastră,
Uite-așa și pe dincolo.

Și ți-oi cânta la vioară,
Într-un ritm suav, tremolo,
Te-oi pupa pe inimioară,
Uite-așa și pe dincolo.

Ți-oi mângâia sânii copți
Și ți-oi tricota scampolo,
Vom petrece multe nopți,
Uite-așa și pe dincolo.

Vom căuta Infinitul,
Lungă-i calea pân' acolo,
Te-oi iubi ca Stan Pățitul,
Uite-așa și pe dincolo.

[...] Citește tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune

Adoptă-mă, Cucernice Părinte,
Primește-mă în arealu-ți sfânt,
Îngāduie-mi sā samăn pe Pământ
Iubirea, precum boabele de linte...

Așază-mă în tainice cuvinte,
Un trandafir în suflet să-mi împlânt,
Și lasă-mă, Părinte, să te cânt,
Să te primesc în inimă și-n minte,
Covoare de petale să aștern,
În calea Ta, în pașii Tăi cu har...
Și,-apoi, mă lasă, Doamne, ca să cern,
Praful de stele, dulcele de-amar,
Să biruiască Raiul în Infern
Și soarta să nu mi-o mai joc la zar!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonetul toamnei

Îmi explodează toamna pe cărare,
Stupoare preschimbată-n frenezie
Și taine dulci mi-azvârle-n poezie,
Când trupuri crude ard în lupanare.

Nu mai e loc de nicio amânare,
Pentr-o dumnezeiască erezie,
În duhu-i, toamna, lin, ne circumscrie,
Lumini de miere stau să ne-nfioare...

Melancolia toamnei e-o favoare
Adusă propriilor noastre întomnări,
Iubito, pleacă păsările migratoare,

Scriind sublim, pe cer, peregrinări,
Care ne lasă-n tandră-mbrățișare
Cu dor și-arome speciale-n nări...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune V

Sfântā Fecioarā Maria, ce-mi umbli prin sânge,
acoperā-mā cu duhul tāu
căci inima-mi plânge,
Pune capāt tristeții copiilor mei,
oprește-le cāderea în hāu,
fā din spini și scaieți plantații de tei
și de crini,
ocrotește-o pe sora mea,
orânduiește-i pe-ai mei frați,
alinā-mi amintirea pārinților mei, de-a pururi plecați,
cum numai Tu știi, Măicuțā, s-alini,
fā, Preacurato, dulce nectar din pelin,
aratā-mi cārarea,
respirarea,
Amin!

rugăciune de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 33 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Dumitru Sârghie, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook