Doina-Maria Constantin

Trei răscruci în valsuri (Cifra 13)

Eu sunt născută-n luna treisprezece
şi-n ziua zece din aceeaşi lună.
Din cer cădeau atâtea stele-n mine
şi-o floare albă eu purtam în mână.
Eu sunt trăită-n ziua treisprezece
când ziua'avea douazecişitrei de ceasuri
care băteau la unison în turlă
fix între trei răscruci în valsuri.
Eu concepută sunt în clipa treisprezece
când pică roua sânge şi suspine
şi când cărări benigne se adună
în destrămate rătăciri de humă.
Eu coexist cu cifra treisprezece
Brahmsmanian cântând prin toate...
de a ta mă vrei şi peste poate,
spunemi-o acuma-n şoapte.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce speri sau poate vrei?

Pământul tremură sub picioarele noastre,
oceanele se evaporă în timp ce zgârie norii
cresc deasupra capetelor spre zări albastre,
ne pierdem tăcuţi în antimemorii.
Cuvinte distorsionate de interferenţe magnetice
şi-un neâncetat schimb de informaţii
inhibă gândurile mele hrănindu-le cu radiaţii.
Doctoriile potolesc dubiile noastre
consumului fiind impuse ca măştile în teatre
însă cuvintele nu vor placa progresul peste poate
în mersul inconştient către noapte...
Cum...?
Ce crezi că vezi în ochii mei?
Spune-mi, ce speri sau poate vrei?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuziune totală

În zborul lor diafan,
doi norişori se întâlnesc,
acolo sus, pe cerul suveran,
într-unul singur, mirenesc.
Sunt gândurile celor ce se iubesc,
pe bolta celestă se reunesc,
în armonie, fericite plutesc.
Gânduri eterice îmbrăţişate
ca şi sufletele în iubire scufundate,
în infinitul ceresc se regăsesc
şi totul e lapte şi miere,
un Noi infinit de cer şi de stele.
E fuziune totală-n trăire şi gând
când sufletele rup poarta tăcerii,
cer şi pământ e un tot fecund
de iubiri salvate din antimemorii,
cuibărite în norul alb, delicat şi suav.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu frunze de lumină

I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire,
Serenitatea să o am mereu la îndemână,
Ochii să privească-n sus, spre a vieţii preamărire.

Mi-e casa impregnată cu parfumul de sulfină,
Clipe turcoaz dansează pe note de fericire,
Copacului cu frunze lucitoare de lumină
I-am agăţat pe ramuri albe, globuri roşii de iubire.

Din bradul verde eu am luat doar bobul de răşină
Tămâie să ard, candelă s-aprind în cimitire.
Fragilităţi, dureri, nevoi să trec în carantină,
Priviri de mulţumire să ofer cu bucurie,

Copacului cu frunze lucitoare de lumină.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul înţelepciunii

Înţelepciunea nu încolţeşte în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere şi chin.
Aprinde cu grijă, al tinereţii noastre fitil,
Rodind în boabe de iubire pe ramuri de afin.

Iubirea şi durerea o cântă în vers alb dactil,
Mereu împreună pe al sufletului baldachin.
Înţelepciunea nu încolţeşte în teren fertil,
Născută-i din geamătul mării, în durere şi chin.

Înţelepciunea-i zămislită în gândul erectil,
E prezicere, regenerare, e-al nostru delfin.
Sămânţă păzită abil de al nostru cleoptil,
Sentiment şi gând împletite-ntr-un inel blilantin.

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

Există dulci momente care,
ca şi primăvara,
se transformă-n aşteptări
pentru a-ţi vedea şi observa,
sufletu-ţi ce strigă-n tăcere
un nume rătăcit printre stele.
Gânduri precum caii-n în galop
transmit forţă şi voinţă,
muzica mă poartă-ntr-un prislop
sau în depărtări private de sentinţă.
Sunt doar emoţii antice ş-adevărate,
dulci stări călătorind în absolut pe înserate,
când inima-mi îndrăgostită
se transformă-n violetă clematită,
anunţând astrii şi lumea terestră
că iubirea-i fără limită,
uneşte cerul cu pământul
ş-acum, inima-i în armonie cu gândul...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătăile inimii ascult

Nu eşti dar te simt
nu poţi dar te ţin
nu eşti dar te văd
nu vrei dar te-mping...
Nu eşti dar rămâi
nu te am dar te vreau...
nu eşti dar te detest
te vreau şi te plang,
te iubesc dar te-alung.
O iluzie perenă;
te tac, te reprim
dar rămâi inertă şi solemnă.
De eşti sau nu, tu baţi
uşor sau disperată...
Suntem la fel ca doi amanţi,
nelipsiţi din a vieţii erată.
Bătăi feroce trecătoare,
neprevăzut dezarmante,
uşor surprinzătoare,
delicat devastante.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea-i lumină sacră

Sunt clipiri boabe de smirnă
Când suflete mână-n mână,
Schimbă clipa-n ani-lumină
Şi durerea în cunună.

Cununa e românească,
Unică, nepreţuită,
E alba floare domnească
Cu iubire miruită.

Cu mâinile-mpreunate
Jucau hora înfrăţirii,
Suflete-n afinitate
Sorbeau vinul nemuririi.

Vinul din ulcele sfinte
Păstrate de generaţii,
Pulbere de oseminte
Zămislită-n dalbe graţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiată pe stânci sticloase

Camerele sinelui nu reuşesc să găsesc,
nici o cale de atac nu există
împotriva insistentului zgomot grotesc
şi-a durerii nedefinită, aristă.
Sunt în oboseala mea ca o carte cu pagini lipsă,
nepotrivită locului şi timpului,
de lumina unei tinere pierdută în eclipsă,
mângâiată cu dulceaţa lerului.
Nelinistită urmărind cine ştie ce oarbă speranţă
pe care timpul mi-o poate dezvălui,
caut odăile inimii mele văzută în conturanţă,
unde soarele intră surâzător dimineaţa,
şi pleacă inflăcărat spre seară, cu exuberanţă,
lăsând locul stelelor şi-a lunii să le lumineze faţa.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă obosită a căzut

Din geana cerului, o clipă obosită a căzut
Pe floarea de cireş s-a oprit şi-o lacrimă a născut.
Timpu-i strivit acum de durere şi nu mai are rost
Caută disperat, pe cărări neştiute, adăpost.

E clipa ce moare-n suspine pe altarul de spine
Cu jale plânge spirala timpului ce-i aparţine.
Oftând dureros că a trăit doar un moment cu folos,
Priveşte tăcută un ceremonial fastitios.

Nu plânge clipa ce a murit căci şi ea are un sens
În tunelul timpului toate clipele sunt în consens.
O atingere, o geană de cer şi-o floare de cireş
Sunt timplul din noi şi noi suntem timp în continuu iureş.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!