Doina Cristian

Dor de pian

Nu de tine mi-e dor,
Ci de mâinile tale mişcându-se,
În ritm perfect ondulat
Pe clapele pianului,
De sunetele pe care ciocănelele
Lui le fac, atingând mecanismul de funcţionare,
( Ştiinţa omoară misterul? )
Îmbinând astfel ritmuri
Ce numai în "Sonata lunii"
Pot exista.
Nu de tine mi-e dor,
Dar o parte din tine
A ales acea melodie
Şi a cântat-o pentru mine
Şi aş minţi dacă aş spune
Că de acea părtică
Nu mi-e dor.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit

Ce bine vine liniştea într-o cameră, singură,
După cutii şi străzi ticsite cu oameni.
O simt aşezându-se în straturi succesive, sigură,
Pe ea şi pe scopul urmărit, fără patimi.

Strat cu strat, spre supremul sentiment,
De împăcare a sinelui cu trupul,
Ce sălăşluiesc atât de dement,
Separate. Şi iată că timpul,

Pare că îşi recapătă sensul de bază
Şi tu treci pe lângă el, utilizându-l,
Nu invers, într-o cursă doar de groază.
Dorinţa ţi-o împlineşte numai gândul.

Totul se mişcă în valuri, repetat
Şi du-te-vino-ul relaxant intră-n tine,
Ca şi respiraţia ce vine pe-nnoptat,
Cu genele somnului să îţi curgă în vine.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tămâioare

Mergeam pe o stradă lăturalnică.
Creierul meu de acum
Se întorsese spre originile sale
Şi nu puteam distinge
Decât elementele esenţiale ale existenţei,
Durere, bucurie.
Nu înţelegeam ce se întâmplase.
Cu o zi înainte eram altcineva
Şi azi mergeam cu aparat de picioare.
Aveam o vârstă ce nu mai intră în calculele
Celor ce împietresc regulile
Şi pentru că cei ce înmuguriseră din mine,
Mă puseseră să mă rostogolesc pe străzi,
Cu mâna veşnic întinsă
Într-un gest înlemnit umilit,
Mi-am pus în ea
Ceva pentru metamorfozarea gestului,
Un pahar, de vânzare, cu tămâioare.
Şi tot mergând pe străzi laturalnice,
M-am întâlnit cu mine, cea de acum.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomni(i) fără i

Visez. Am agonia depărtărilor.
Răstălmăcesc prezentul,
Îl cocoloşesc şi-l arunc
Cât mai aproape de nimicul
Ce mă leagă de tine.
Un gând suprapus
Îmi spune să nu mai privesc
Spre nimic din ce pulsează.
Vreau să-mi simt sângele vibrând.
Nu mai pot aşa,
Am să-l încălzesc la soarele
De primăvară chicotind.
Când priveşti în jur şi chemi
Ceva modulat, mult prea des
Până la deformarea totală,
Nu uita: întotdeauna
Poţi arunca ce este inutil.
Am o realitate.
Specială, doar pentru mine,
Într-o mişcare continuă,

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!