Lista completă, pagina 10
Cântul XXII
Spre doamna mea, ca și-un copil ce cată
spre cea la care mai vegheat se ține,
așa mă-ntoarsei tulburat deodată,
iar ea, ca mama ce grăbită vine
la fiu-i palid și mai mort, cu-acel
un glas ce poate-a pururi să-l aline:
"Nu știi că ești în cer?" mi-a zis. "Că el
întreg e sfânt? Că orișice lucrare
se face-aici pornind din bunul zel?
Ce mult te-ar fi schimbat a lor cântare,
ce mult și eu zâmbind, tu poți vedea,
când glasul lor te-a-nvins așa de tare.
De-ai fi-nțeles ce rug-au pus în ea,
ai ști ce răzbunare se ridică,
pe care tu, trăind, o vei vedea.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântul XX
Mai bună vrere-a-nvins pe cea săracă,
deci nesătul de ap-al meu burete
l-am scos, spre-a-i fi pe plac, fără să-mi placă.
Și-așa plecai și-a lungul stâncii dete
Virg'il prin locul liber, prin strâmtură,
cum mergi pe-un zid, lipit de parapete,
căci neamul cui cu strop de strop îi cură
prin ochi un rău ce-ntreaga lume-o-mbată
sta-n partea dreapt-aproape-n surpătură.
Lupoaică veche, fire-ai blăstămată!,
cât toate alte bestii-ai prăzi mai bune,
căci foamea ta e-n veci nesăturată!
O, cer, de-a cărui roți ne place-a spune
că pot să schimbe-orice-omenească stare,
când va veni și-acel ce-o va răpune?
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXII
Văzui și călăreți cum câmpi întrapă,
cum dau atacuri, sau făcând alai
și-aori în vălmășag fugind cum scapă,
cursari prin țara voastră-ntâmpinai,
și bande-n treacăt, neamule-aretine,
și joc de suliți și-ncurări de cai,
urmând după chimvale-ori tamburine,
cu buciume-ori cu focuri din castele
și semne de-ale noastre-ori chiar străine,
ci-atare-având poznaș cimpoi nici ele,
nici oști eu n-am văzut, nici escadroane,
nici nave-urmând un far sau grup de stele!
Mergeam acum cu-aceste lighioane
vai, răi fârtați dar toate cum li-e rândul,
că-n Iad nu ceri tămâie și icoane.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIV
Pe-acel răstimp al tânărului an,
când Feb își udă-n Urn-ale lui plete
iar noaptea-ncepe-a da spre meridian,
când bruma pe câmpii vrea să repete
frumoasa faț-a albei ei surori
ci-aripile-n curând îi pier muiete,
lipsit de-orice nutreț se scoală-n zori
țăranul trist și vede alb tot locul,
și-oftând își bate șoldu-adeseori,
acasă-ntors în vai își varsă focul
ca bieții-acei ce n-au ce să-și mai facă,
ci-ncet începe să-și aline focul
văzând cum lumea-ntr-alt vestmânt se-mbracă
în scurt răstimp, și ia toiagul lui
și-a turmei foame-n câmp acum o-mpacă;
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXI
Din punte-n punte-așa trecurăm noi
vorbind de multe câte-aici îmi cată
să nu le cânt, și ne-am oprit apoi
pe-al punții vârf, ca bolgia-nvecinată
și-alt plâns zadarnic să-l vedem acum,
și-o și văzui nespus de-ntunecată,
într-al Veneției arsenal precum
fierbând vezi iarna smoala cea tenace
spre-a unge luntrii ce-au crăpat pe drum
și nu mai pot pluti, așa că-și face
ici unul vasul nou și-nfundă stupă
prin coaste celui mai puțin dibace,
și-aici la proră dreg, dincoa' la pupă,
cioplesc lopeți și funii-și fac, și sparte
vântrele de catarg cârpind le-astupă.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de :)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXI
Aceeași limbă-ntâi m-a mursecat
încât crezui că foc pe-obraji îmi pune,
și-apoi tot ea și leacul mi l-a dat.
Atare-o lance-aveau, precum se spune,
Pelops și-Ahil, că darurile sale
cumplite-ntâi erau și-n urmă bune.
Iar noi ieșind din dureroasa vale
treceam pe naltul mal ce-o-ncunjura
și fără de-a vorbi nimic pe cale.
Nici noapte-aici, nici ziuă nu era,
așa că ochii-aveau puțină zare,
ci-un corn eu auzeam, ce-astfel urla,
c-ar fi-ntrecut și-un tunet cât de tare.
Deci ochii-atunci spre sunet îndreptând
urmai un drum opus cu-a lui cărare.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul IX
În dulcele său pat lăsând iubitul,
amanta lui Titon cel vechi, așa
albind la orizont tot răsăritul,
de pietre scumpe fruntea ei lucea,
tocmite-n chipul friguroasei fiare
a cărei coadă, când lovește,-i rea.
Iar noaptea două stări, cum ea le are,
făcuse,-urcând spre locul unde stam,
și-aripi acum plecá spre-a treia stare,
când eu, ce încă aveam ce-mi dete-Adam,
căzui de somn, ca cel ce nu mai poate,
pe iarba unde-aceștia cinci eram.
În ceasul, deci, când rândunica scoate
jălitu-i plâns spre-a zorilor lumină,
aminte-având întâiu-i bocet, poate,
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul IX
Apoi, Clemențo, lămurit când fui
de Carlo-al tău și-mi spuse cum dușmanii
aveau să-și bată joc de-urmașii lui,
mi-a zis: "Dar taci, și las' să curgă anii!
Atât mai pot să-ți spui ce-o fi nainte:
că just amar urma-vă-va pierzanii."
Apoi viaț-acelei flăcări sfinte
s-a-ntors spre soarele care-o străbate
ca și spre-un bun de-odihn-a orice minte.
Făpturi împii și suflete-nșelate,
vai, cum vă-ntoarceți voi de-asemeni bine,
cu ochi țintiți mereu spre vanitate!
Și iat-alt foc spre noi văzui că vine
din sfera lor și claru-i foc de-afară
vădea dorința-i de-a vorbi cu mine.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIV
"Al nostru deal ce om ni-l ocolește,
cât timp e încă viu și ochii lui
se-nchid și se deschid precum voiește?"
"Nu pot să știu, dar știu că singur nu-i.
Întreabă-l tu, că stă mai lângă tine,
și-l roagă dulce-așa ca să-l dispui."
Vorbeau, plecați spre-olalt-, așa-ntre sine
la dreapta, doi și-apoi plecata față
o-ntinseră ca spre-a vorbi cu mine
și-mi zise-un duh: "Tu, suflete, ce-n viață
și-acum fiind, în trup spre ceruri treci,
mângâie-ne de milă și ne-nvață:
de unde vii și cine ești? Ne pleci
să stăm de-atâta har ce ți se face,
mirați ca și de-un fapt nefost în veci."
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIII
Pe când priveam așa-n frunzișul verde,
cu ochi țintiți, așa cum stă și cată
și-acel ce după paseri vremea-și pierde,
îmi zise cel mai mult decât un tată:
"Să vii, o, fătul meu, c-avem altcum
mai bine-a face uz de vremea dată."
Întoarsei fața și-ai mei pași acum
grăbit după-nțelepții ce pe cale
vorbeau, așa c-a drag făcui ăst drum.
Când iată c-auzii plângând prin vale
"Labia mea", dulce-o melodie,
că și plăcere-avui de el și jale.
"Ce-aud eu, dulce tată, ce să fie?"
am zis. Iar el: "Sunt spirite, gândesc,
cari merg umplând a vinei datorie."
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Dante Alighieri, adresa este:
