Lista completă, pagina 15
Neclintire
Piatra a amuțit.
Niciodată
nu se va mai opune
vântului.
Niciodată
nu va mai propti
apele.
Niciodată
nu va mai vorbi
timpului.
Niciodată
nu va mai crăpa
în buza gerului.
Niciodată
nu va mai străluci
în arșița verii.
Niciodată
nu va sucomba
în culoarea gri...
[...] Citește tot
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spunem
nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.
împovărați,
ca niște bujori sub clarul lunii,
umerii noștrii să înflorească exploziv.
pe țeasta albăstrie a pământului
timpul s-alunece ușor.
din inimi să țâșnească fluvii de lavă
peste al nopților fier.
nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.
ciocârliile să ridice c-un tril
primăverile-n cer.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfințit
Soarele cobora.
Flancul stâng
al inimii
tot mai mult sângera
și prin venele cave
obuze de preț
aruncai.
Eu
îți luam cu asalt privirea.
Tu
îmi asediai îmbrățișările
în mod cert
până când
sângera
flancul inimii drept.
Era
prima noastră bătălie
de dragoste
cu tabăra instalată
în rai.
[...] Citește tot
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără tăgadă
nu dorm în nopțile de toamnă!
la insomnie mă condamnă
haina din pulbere stelară
ce-mbracă totul pe afară,
pomii, fântânile și iazul,
bujganii-n vrej, ba chiar pârleazul...
eu scriu de parc-aș croșeta
alte veșminte - așìjderea!
toamna, ca o uzurpatoare
iar își revendică, se pare,
întinderea inimii mele
să dea lumină unei stele!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
pe pământ
am desenat inima
ca o minge de foc
soarele sare dintr-un ventricul într-altul.
am desenat floarea de salcâm
a cărei mireasmă trece
din plămân în plămân
ca o fantasmă.
am desenat ochiul verde
în care se fac nevăzute broaștele
și ochiul albastru
în care plutesc zepeline.
arbori am desenat
pe pământ -
adăpost pentru mâine.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada mieilor
iarna a intrat din nou
în gura lumii.
îngălbeniți de atâta nicotină
dinții celor ajunși la capătul răbdării
o toacă mărunt -mărunt
și o scuipă în curțile strâmte
ale spitalelor de recuperare.
copiii însă
tolerează altfel persisțențele.
pentru ei zăpada
este ca și vata de zahăr pe băț,
cu cât o adună în pumni
cu atât mai repede dispare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de luat aminte
fură de peste tot, fură în disperare
cuvinte-mperecheate, banul de-argint, o floare,
dar n-are habar furul că vorbele se nasc
din al înțelepciunii imponderabil teasc,
nici că banul îi poate aduce sărăcie
în cuget și-n simțire, sărmanul hoț nu știe...
să fure, dacă vrea, de prin grădini prinosul.
întreb: dacă rupi floarea, îi porți păstra mirosul?
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec prelung
ramul legănat de vânt
se frânge în șapte.
treci și-n urmă lași miros
de cireșe coapte.
numai o dorință am
cântu'-mi să răsune,
spărgând sticla nopților
cu iz de căpșune.
în ochii tăi cafenii,
dinspre miazănoapte,
luna să pice ușor
ca un strop de lapte
și sfioasă, inima
în piept să-ți tresară
cum tresar macii roșind
lanul de secară.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melopee
Din degete doar ramuri,
Din inimă văpăi,
Din gură doar un clinchet
Strident de zurgălăi.
Din vorbă un liman
De freamăt... Din călcâie
Doar scăpărări de pietre.
Din dragoste - făclie!
Din iarnă un ceaslov
Cu sfinte rugăciuni.
Din coșul pieptului,
Focul a doi tăciuni.
Claviculă prea albă
Din al luminii os
Și guler de mătase
Din glasul tău duios.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele melancoliei
Se plimbă-n alveole pulmonare
Această toamnă cu miros de floare.
Mi-a copt melancolia fruct cu fruct
Și-a modelat-o ca pe-un vas de lut.
Acum, o amforă îmi este lobul drept,
Cu un preaplin ce-mi răscolește-n piept
Nu numai zeama merelor amare,
Ci și a soarelui apusă-nsângerare.
Jelește toamna prin plămânii mei,
Lacrimi gălbui de ceai din flori de tei.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Dana Ene, adresa este:
