Cristina-Monica Moldoveanu

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

cînd între ochii noştri e pace
atunci îţi scriu despre toată iubirea care circulă prin lume
nomadă şi sălbatică
blîndă şi suavă
cu venele albăstrii ieşite din carne, străvezii,
precum vinele pietrei sînt literele mele
şi privirea meu le înhaţă şi le gustă parfumul de must negru
cu tine învăţ să uit anii istorici dintre parantezele drepte
versurile ciuntite de traducători
după placul inimii
ocolind cu lumina ochilor greşelile semantice
un gînd ne sapă în pupilă dincolo de timp
şi sădeşte brădet unde pămîntul alunecă
eu am învăţat să nu mai plîng
iar tu să-mi aşezi ştergarul ud pe pleoape
fapt pentru care îţi mulţumesc fiindcă
e mai frumos aşa cum se cuvine

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

ştiu, ştiu că pot face focul oricît de mic după ce apa dă în clocot,
ştiu că oul mai proaspăt pus la fiert se loveşte de fundul cratiţei,
ştiu că trebuie să trag făraşul repede ca să pot mătura gunoiul în el,
ştiu că acul se bagă în aţă mai uşor decît aţa în ac,
ştiu că cearceaful se calcă mai întîi pe margini,

ştiu că nu am avut bărbat să mă ştie
şi nici copil să mă ştie de mamă

ştiu că e doar o convenţie socială
căsătoria
şi mersul minutarelor înspre dreapta,
aşa, ca roţile maşinilor pe care bărbaţii le iubesc,
ca soarele la o fereastră deschisă către miazăzi

ştiu că zahărul cu măsură
ţine florile mai mult în glastră,
dar nu totdeauna...
ştiu şi asta

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea greu

noi eram sobri şi purtam măşti respectabile
călcînd peste zidurile care se frămîntă sub cetate
peste dureri din carnea raiului de sub noi

sărmani ca sufletul unui dascăl bătrîn,
imaginea unui Dumnezeu viu ne trezea din somn
şi ne ascundeam cu frunză de smochin locurile intime,
locurile goale pe unde intrau în noi culorile frumoase,
şi viersul păsărilor şi vîntul ostoind marea

prea tare iubeam cerul, prea tare ne ciupea arcuşul
prea greu era să privim frumuseţea cu ochii,
prea greu era să ascultăm muzica de veacuri,
deşi am asurzit,
noi cei din linia întîi, seceraţi, ţinînd piept lumii
cu toate simţurile noastre,
goi şi singuri,
ca nişte soldaţi pe scutul care îi apărase

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcie

mai frumos nu se poate, spui tu,
când pianul pleacă departe din auzul meu
şi eu plâng, nu vezi, nu doar tu plângi,
ploaia verde-argintie îmi ţese rochie şi soarele stângaci
o coase cu iarbă necălcată,

numai o umbră mi-s degetele, nu vreau
să mă sinucid cât timp sunt încă vie,
există o deltă pentru toate apele,
o deltă pentru plânsul celor cu suflete,
un răsărit pentru aripile păsărilor lungi ale apei,
care zburătăcesc jos,
mai aproape de cerul răsfrânt

azi mă iubesc
şi sunt mai singură decât ieri şi poate
că iubesc orice iubire a celorlalţi,
le preţuiesc clipa deplină ce s-a împărtăşit de pretutindeni,
din toate oglinzile,
nu pot, pur şi simplu nu mai pot respira de fericire,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezie

fiecare clipă e ca un cocoş ce cântă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ţii în mâna ta stângă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut şi Ceres e bolnavă şi miroase
a brad uscat
e linişte şi cometele scârţâie ca nişte sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă şi printre toate micuţele flori galbene
printre peştişorii din micul iaz
unde am întârziat privind atât de fericită, de parcă eram o driadă

printre arbori plâng secolele şi poeţii,
totuşi cocoşul cântă
a ploaie, a dimineaţă şi încă ceva ce nu mai ţin minte
un şir de animale de curte plouate şi triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sunt o inimă a nimănui în care intră soarele
şi merg să culeg brânduşe

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

la început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul era Copil
şi Copilul ţinea în palma stîngă Calea Lactee
cu nori de stele şi crîng de comete...
crescînd, l-au momit potop de libelule vii
şi pajişti cu fluturi, iar peştii şi păsările erau cusuţi
pe fusta plină de culori a mamei

plăpîndă era lumea şi mare lumina care
îl urma pas cu pas în jocul spre fiinţare şi stră-fiinţare
şi palma lui creştea, dezvăluind, rupte din colnic de cer,
munţii şi rîurile, cîmpiile şi mările
în zilele Facerii sale,
cît timp copilul mişca aerul cu palmele lui, rîzînd

şi Bătrînul din ziua a şaptea-a e tot Copil
chiar dacă palma lui e mare cît tot pămîntul
ce-i scris, cu crăpături, în ea -
el abia îşi ţine umbra firavă, proptită cu umerii
şi în curînd ultima stea, străvezie parcă,
va luneca departe, din palma lui,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un deşert colorat frumos

ne-am ridicat din ape şi miroseam frumos
prin noi curgeau oglinzile lumii în aval
era tăcere în prundul cuvintelor, o stea îşi primenea pletele,
timpul nostru era subţire de la izvor către mare
şi ce luminoşi şi puri eram cînd ştergeam de pe noi
celelalte chipuri

un suflet de om frumos m-a întrebat ce sînt cuvintele
şi de ce sîngele şi sevele înfloresc
după regulile sintaxei unor neamuri vechi
de ce trebuie ca oamenii să iubească şi să creadă

chiar şi halbele se ciocneau şi paşii lăsau urme pe asfalt
după harta unor constelaţii imprevizibile
dar binecunoscute de erudiţi
şi oamenii frumoşi lăsau mărgăritarele în calea celor neştiutori
şi toate cărţile se scriau şi se aşezau la uscat printre rufe
ca nişte păsări de mahala plouate

eu trăiam în mai multe ceruri, de pildă inima mi se agăţase

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi contrabasul

cu gîtul ei aplecat ca un semn de întrebare în limba spaniolă
şade la fereastră şi creşte arbori înalţi din gene
şi scoate ceasuri de buzunar de sub sîni ca un scamator
şi fluturi de zăpadă coloraţi ca nişte paiete şi multe flori de gutui
din papucii de casă arăbeşti
stă numai cu perdeaua zburată de vînt, calmă şi moale,
serioasă şi tăcută de parcă ar fi fără haine

era undeva pe Champs-Élysées, ba nu, era la Kremlin,
sau poate în Piaţa Sfîntul Marcu, undeva cu mulţi porumbei,
şi semne de cretă albe şi roşii, şi peste voi se arunca o ploaie
torenţială, încît vă era ruşine în faţa lui Dumnezeu, cădea cerul
odată cu amintirea declaraţiilor de dragoste
ca nişte înjurături între perne
tu dragul meu, tu draga mea,

ea tace de trei ore ca în orice zi de duminică
flămîndă şi însetată, cu tîmpla strivind cerceveaua albastră,
cu vîntul şi vopseaua scorojită în părul ei,
se ridică de pe covorul persan întins pe perete ţesută printre stele

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!