Cristina-Monica Moldoveanu

şindrila spartă -
bunicul descarcă fân
din Carul Mare

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

murele coapte
printre ghimpi nu văd decât
ochii vecinei

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ceasornicarului bătrân

Femeia este mereu la fel, fie că este regină ori ţigancă spoitoare,
Fie că este singură ori actriţă aclamată,
Fie că e tânără ca spicul necopt, ori bătrână ca stejarul noduros,
Este femeie
Şi ochiul ei e curat până când bărbatul nu aduce rugina
Şi nu se opreşte uneori
În rotiţele din mintea ei.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oiştea

când ninge muşc strâns cu dinţii din faţă
felia mea de timp,
îmi pun perdele de gene moşnegeşti
peste tot târgul cu biserici şi piaţă de duminică

cineva mi-a înhămat o umbră de marginea claviculei
şi mi-e tare greu de soarele care trage prelung
osia trupului meu,
cineva îmi calcă pe oişte şi lanţuri
şi încarcă toată casa bunicii în spatele meu

odată cu vântul şi agale
trec printre cetini ca o cerşetoare

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsadul

Luminiţă-n miez de ghindă,
Un luceafăr te colindă
Să-ţi şoptească, pe-nserat,
Ce eşti tu cu-adevărat.

Să visezi că creşti mai mare,
Din sămânţă către soare.
Iar sub coaja ta, în noapte,
Foc va arde mai departe.

Vine iarna peste moară,
Luna pe pământ coboară
Şi te vede copiliţă,
Cu căpşor de luminiţă.

Tu, răsad, ieşi azi în lume,
Omul îţi va da un nume.
Iar pe cer o stea clipeşte
Frunzuliţa când îţi creşte.

poezie pentru copii de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul şi cântarea dintâi a ceasornicarului tânăr

doar vântul acesta îmi cântă
adânc în urechi
cântecul florilor de foarte departe,
cântul fecioarelor din împărăţia de briliant,
cântul ceasurilor vechi cu rotiţe de aur
cântul pădurilor de baobabi bătrâni
precum zeiţa-mamă şi zeul-tată;
numai vântul acesta mă călăuzeşte
cu ochii lui de balaur de catifea
până la marea mărilor,
zorii zorilor,
până la fata din nori care e şi acolo departe
şi aici, în noaptea din mine, undeva

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am mijit din noapte ochii mei de femeie,
care sînt ochi de buhă, de omidă, de paing, de gazelă şi leoaică,
nu era niciun bărbat în casa mea.
Soarele parcă apunea în timp ce se înălţa palid cu toţi ochii lui
de leu şi de bărbat cu miros tînăr adulmecînd fecioarele.

Să vă mai spun că am murit într-o bătaie de inimă
şi am înviat în alta e fără rost.

Mi-era foame, aşa că am muşcat o bucată de soare,
îmbătrînisem şi uite, el străluceşte iar deodată.
Şi peştişorii din pîrîiaşul năvalnic depun milioane de icre
şi brazii se cunună domneşte în catedrale.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu au fluturii inimi

am împrumutat şi eu,
ca toţi oamenii botezaţi,
o inimă
un suflet
doi ochi
poate şi alte simţuri
şi nişte picioare umblătoare
şi nişte mâini muncitoare
pe cărările celor văzute şi iubite
văzute şi nepricepute
nevăzute şi temute
sau neştiute

fuse înalt valul sub cerul senin,
fuse mare mirarea copilului sărac,
fuse frumoasă iubirea omului cu inimă slabă
şi până la pământ închinarea celui neîntinat

roiau pretutindeni făpturi fără inimă
şi aşijderea făpturi cu inimă

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoveală

mă gândesc da, uite aici sunt eu
sub piatra aceea fără nume dorm oasele mele,
murii sunt goi, vântul e uscat şi rece,
copacii muncesc să îşi tragă spre cer rădăcina,
iarna cade ca un năvod peste iubiri pădurene

aici sunt buzele mele care înfloare sub râpă
auzul meu doinit dintr-un clopot mai înalt
în deal la cruce.
spre soare-răsare păsările negre se aruncă în cerul gol
de unde inima mea a mai smuls încă o stea albă.

nu mă aşteptam ca din fântâna uscată
să crească muşchiul greu sub neaua de pe ghizd şi roată
poate e fiindcă mama nu m-a înţărcat cu vorbă bună.
ori am murit când soarele cădea în echinocţii,
ori poate n-am murit deloc

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înpământenire

Şi trupul tău, Născătoare, se rotunjeşte după Bunavestire,
te doare în vintre cum învie prea repede
copacii şi albinele şi fiarele pădurii,
sau iubirea bărbaţilor pentru alte fecioare.

Şi ele, plăpândele, se nasc ca flacăra tot din pântecul tău,
ca să învie din trupul lor noaptea alţi fluturi,
pentru alte flori din mormântul cel de toate zilele,
Sfântul nost mormânt,
pământul ce-l lovim şi-l scormonim cu sapa sau cu mintea.

Şi pe mine mă doare când plouă, Mamă,
era demult când mă năşteam şi eu odată cu primele furtuni,
azi cred că mă voi prăpădi într-un târziu de ploaie caldă
şi tot mirul rece al toamnei nu va mai ascunde niciun greiere
sub tâmpla mea.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!