Costel Macovei

Cocori ce zboară şi se pierd în ceaţă

lungi stoluri de speranţe se-îndreaptă către soare
purtând lumini pe aripi şi noapte pe picioare
priviri săgetătoare şi aşteptări prelungi
în iarna seculara ne cernem cerniţi fulgi

zăpada de azi o acoperă pe cea de ieri
rana de azi o adânceşte pe cea de ieri
lacrima de azi o spală pe cea de ieri
şi viaţa mea de azi o uită pe cea de ieri

ascunde-te-n brazdă
fii bobul sădit în durerea de azi
ce va creşte la căldura bucuriei de mâine
şi lasă ceaţa să se risipească purtată de vânt

chiar dacă au fost, visele s-au spulberat ca ultima zăpadă a mieilor...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe diem

(viaţa... file de poveste)

m-am desfăcut, un pergament uscat
încet mă descifrez chiar dac-am înserat
mi-s literă şi suflu ostenit
sunt lacrimă şi floare şi zbor şi răsărit

în formă îndumnezeită m-a turnat
sunt între alfa şi omega încifrat
în mine se ascunde-un infinit şi-atât
un infinitul ce se închide în mormânt

cere-mi un braţ şi ţi-l voi da, surâsul şi îl vei avea
cere-mi ce vrei eu nu-mi mai aparţin şi pot să mă împart
nu-mi cere sufletul să-ţi vând şi-apoi să văd că îl arunci
pentru că viaţa-i ură şi iubire şi durere, nu-i simplu cuvânt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădem ca frunzele... a toamnă

morţii coboară din lună sfioşi şi vor să se-încălzească-n cloaca lumii
ai fost şi ei ai lumii fii, dar n-au ştiut că vor muri
sfârşitul lunii suflă-n frunza moartă şi iarna bate-ncet la poartă

o cană cu vin fiert poate-ar ciocnii dar cine să-şi mai amintească
c-au fost şi ei dureri de-o zi şi fericire doar o clipă
pribegi trec şiruri triste printre noi prea ocupaţi să-i mai primim în casă

se moare-n ţara asta cu încrâncenare, mor ape şi păduri şi oameni şi copii
ne lăudăm c-o palmă de pământ ce gura le-o astupă
şi îi uităm cum se preling tăcute lumânări în recele mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost odată ca niciodată

să te-odihneşti pe salteaua descărnată-a nopţii
când cerul ţine luna în fereastră
să-ţi priveşti picioarele care s-au tocit de-atâta mers
pentru că viaţa nu e decât mers şi muncă şi suspin
şi doar în lumea viselor eşti liber
nu îţi trebuie apărare
o mână mângâie, o alta respinge, cam aşa e viaţa
şi tu încerci să te speli în lumină
să cureţi toată tăcerea
dar mai bine taci
că şi tăcerea e de mai multe feluri
eu tac, viaţa tace, lumina tace
e atât de multă linişte
că ai putea s-o aduni
să ai ce toarce
la bătrâneţe
dar ca de obicei
repeţi şi tu: am fost odată...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură

te-ai strecurat în visele mele. ca o undă. ca un regret. ca o aducere aminte.
suflul zilei noi se ridică din roua nopţii răstălmăcită în cuvinte
şi recade în tăceri autumnale, fără frunze, fără cer
visam mare, visam soare dar uitam că doar tu,
eşti cea mai fierbinte dintre lumi.
timpul meu sunt eu,
lumea mea sunt eu,
dar sunt dispus să le împart
aşa cum numai lucrurile frumoase pot fi împărţite
undeva, într-o altă secvenţă,
vorbeam de ruptură
dar cred că am rătăcit secvenţa
aşa că centrul lumii mele caută o cale către centrul lumii tale
pentru a rescrie legea universală a atracţiei

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemer

visul.
depărtarea se repede, jivină hămesită ce mestecă totul
aruncându-mă printre măsele nesăţioase
împreună cu toate visele şi speranţele.
dorul.
este etalonul distanţei dintre ani
cu care sau fără de care, vezi sau nu vezi timpul
unicul curent împotriva căruia nu ai cum să lupţi oricât te-ai zbate
tabloul.
nu e altceva decât moartea culorilor
când limpedele se usucă pe picioare fără să poată plânge
eternitatea necuprinsă
identitatea
este doar ideea de a te fixă între limite
iar nebunia este poarta de acces în necunoscut
întrebarea pluteşte asemeni cuvântului
încotro?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trebuie să alegi

lumina vine de la răsărit
dar nu întotdeauna fratele cel mare e şi cel bun
şi aşa afli că poţi să respiri cât timp el doarme

fericirea îşi are adresa mai la vest
dar nu întotdeauna darurile sunt ceea ce par a fi
pentru că şi otrăvurile sunt colorate în culorile curcubeului

de la est, de la vest, de la nord, de la sud
indiferent de unde ai privi, soarele tot sus pe boltă se află
departe de durerea şi suferinţa noastră

am ales simplitatea lemnului, a lutului şi a pietrei
pentru că puţini râvnesc la aceste comori
şi nimănui nu-i pasă de cusăturile tale atâta timp cât nu au aur

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, şi n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud şi simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câţiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce aşa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt şi să îţi văd pe faţă suferinţa?

trecut-am pân' la moarte printre toţi aşa cum soarele îşi face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc şi norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aş muri din nou văzându-ţi chinul tipărit în trup

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii aveau impresia

că oraşul se scurge odată cu ploaia. rigolele erau pline de case
şi canalizările refulau cartiere întregi. nemestecate
e doar o ploaie, fără nici o legătură cu potopul
dar cu toate acestea oamenii sunt sceptici
e prea multă apă. copacii se înmoaie
crengile lor par acum alge brun-roşcate
unduindu-se în aşteptarea umpluturii de sushi
îngerii coboară şi-încep să măture totul
case, străzi, copaci, oraşe
ca să aibă unde arunca noile pietre
din care vor creşte alţi oameni, alte case, alte oraşe
impresia generală e că toate acestea ar avea un sens
dar totul este confuz. încă nedesluşit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim aroganţa celor puternici

copacii ştiu ce-i închisoarea
cu rădăcinile înfipte bine în pământ
iar frunzelor le este dată libertatea
să plece către alte zări – sau în mormânt
dar cei din închisoare-s mai puternici

în visele mele casele sunt verzi
de la preaplinul vieţii care izbândeşte
ferestrele sunt cupe mari de flori
în care soarele în asfinţit se oglindeşte
şi luna-în taina nopţii străluceşte

cerul din ochii mei este mereu albastru
şi luminos, chiar dacă norii trec să-i cureţe obrazul
mi-e sufletu-însetat de-a lui tăcere
aştept să cearnă ploaie să împrăştie urâtul
uitărilor ce săpa temelia vieţii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!