Costel Macovei

Verde crud

în fiecare trunchi de copac se ascunde o femeie
căci numai ea ştie cum să-ţi cuprindă umbra cu braţele
şi să-ţi ostoiască întrebările susurate cu tandreţe
deşertul este o pedeapsă prea uşoară
pentru toţi cei care uită îmbrăţişarea
şi lumina unui surâs
doar bărbaţii care urăsc femeile
îşi ascut topoarele şi drujbele
sfârtecând carnea lemnului
noi, ceilalţi,
semănăm seminţele
din care vor creşte alte femei
purtând cerul pe braţe
şi pământ pe tălpile grele
undeva în adânc,
se prefigurează liniştea.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de viaţă

ceva din mine se rupe, hălci de vise sunt smulse şi-azvârlite
timpul se dilată arătându-mi profunzimea eternităţii
şi din cele mai îndepărtate unghere, de dincolo de mine
răsună hohotele întunericului
luaţi spaimele astea ce mă sufocă
ridicaţi aşteptările astea ce se târâie în genunchi
lăsaţi-mi cerul cu soare, cu ploi, cu întrebări
ochii mei vor să vadă, cerul gurii vrea să simtă
şi pântecele, pântecele ăsta deja mort
spera să poarte un prunc, cândva
alo, alooooo, 112, salvarea, poliţia,
mă aude cineva?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un urlet este viaţa

(viaţa... file de poveste)

când te naşti eşti bătut şi urli
îţi treci timpul plângând de ciudă, urlând de durere
şi întrebându-te: la ce bun Doamne?

dar răspunsul nu îl capeţi decât târziu
mult prea târziu ca să mai aibă rost
dar totuşi îl primeşti, e ultimul lucru primit

încotro Doamne? încotro
de ce ne laşi să urlăm la tine cu disperare
când ne-ai putea lua la sănu-ţi dulce

ce altceva sunt vorbele când nu ai cui să le spui
decât un urlet prelung, poticnit,
în care se-împletesc şi doruri şi durere

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felul în care soarele

se strecoară prin păr mângâindu-ţi ceafa
întrece cu mult dorinţa fărădelegii din vârful degetelor
şi tainicul of mort prea de timpuriu pe buze

îţi sărută pleoapele, dincolo de orice extaz
era o cerere mult prea îndrăzneaţă care se topea
la căldura surâsului tău

se izbeşte de ecoul tăcerilor mele
e la fel de sinucigaş ca şi trenurile de mare viteză
intrate în curbe strânse în ac de păr

intră în viaţa împrimăvărată
îmi dă puterea să aştept o altă zi înnorată
în care să presupun că aş putea fi soarele aşteptat

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-am atins... eu

zilele sunt o succesiune de măşti uscate
nopţile privesc pe ferestre părăsite,
copacii strigă tulburând trecerea luminii
orele ard şi flăcări înfloresc în vânt.

acesta sunt, un străin în propria piele
adulmecând amintirile rătăcite în carne
sângele poartă neliniştea stinsă
sunt val ce-şi caută malul

fiecare răsuflare e un pretext
ca să mă îmbat cu stropi de lumină
îmi ridic braţele până la cer
strângându-l într-o ultimă îmbrăţişare

nu sunt decât o amprentă estompată
cernând dumul spre capătul singurătăţii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de cuvinte

viaţa, acest future de noapte ce ne-însoţeşte lipit de cotorul cărţii
mâncând în tihnă oră după oră şi zi şi noapte deopotrivă
ne-îmbie sau ne sperie cu irizaţii de cerneală

sunt zile când simt c-alunec pe coaja cuvintelor
şi literele îmi intră aşchii în carne, rânind
şi plin de coşmaruri e somnul ficţiunii

sunt nopţi când ridic la cer cu aripi de cuvinte
privirile-mi îmbrăţişează tot pământul
şi fiecare idee apare clar desenată pe Calea Lactee

prin ochii mei universul trece dintr-o stare în alta, de la macro la micro

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iarna

culorile se şterg. viaţa dispare suspendată în neant
şi-n jur e doar zăpadă. curată. fără urme, fără durere
aşa că viitorul ţi-l alegi şi pleci să-l găseşti

amintirile se şterg, uitările se pierd în zăpadă
şi doar tăcerea te învăluie cu glasul ei cald
aşă cum numai moartea mai ştie să ţi se strecoare în suflet

viaţa naşte din iarnă şi sfârşeşte în iarnă
alb şi fără cicatrici apari lăsându-ţi aripile la intrare
şi la fel de alb, te strecori, pierzându-te pe cărări neştiute

apară-mă de mine însumi, invelindu-mă cu uitarea ta iarnă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirinturile sufletului

minotaurul este un om rătăcit în adâncul sufletului
şi sunt momente când fiecare este minotaur
şi poftele sunt tinere fecioare oferite ca ofrandă

dar sufletul omului nu-i un simplu labirint
ci o suprapunere de labirinturi
loc plin de lumini şi umbre în care totul se întreţese

labirintul amintirilor, labirintul amăgirilor
labirintul viselor, labirintul înfrângerilor
labirintul iubirilor şi labirintul uitărilor

rătăcitor, fără să ştie ce-i lumina
omul tânjeşte să-şi ia zborul spre înalt
dar spaima ţese văl de întuneric

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti deja bătrân şi viaţa îţi dă brânci

ori te înfigi mai bine pe picioare şi rezişti ori cazi în genunchi şi-abandonezi
cândva, o luai la palme şi o trânteai în pat, iar viaţa scâncea supusă
acum, priveşti în urmă la tot ce ai uitat

arome şi mirosuri trec fără-înfiorare
o floare se desprinde şi în cădere moare
te-agăţi cumva de clipă, te umpli de prezent
şi ţi-ai dori la viaţă să rămâi repetent

priveşte-n jur, e toamnă cu rădăcini uscate
te-agăţi cumva de-o rază, promisiuni deşarte, uitarea te cuprinde,
te cerni în amintiri, cazi şi în jur e noapte, uitatele trăiri

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!