Costel Macovei

Cu verdele în sus

prostia nu are limite,
e mai presus decât însuşi universul a cărui parte este
sau poate că... e invers?
dar nu, aşa ceva nu se poate
nimic nu poate fi atât
de mare
cu excepţia iubirii
iubirea e mai mare decât tot universul
cu mult mai mare decât prostie
pentru că iubirea
e înţelegătoare şi iartă
totul

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre nimic

nimicul nu există. e la fel ca infinitul. o definiţie concisă.
punctul de dinaintea big bang-ului
locul de o concentrare greu de imaginat
iubirea se naşte din nimic şi tot nimicu-i este loc de veci
minciuna viermuieşte sub crusta nimicului
şi-n urma ei nimic rămâne
ce ai? nimic.
cuvântul ce îmbracă toată existenţa
şi urma, spuma, creasta valului
ce naşte din nimic

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet ajungem parte a nopţii

dincolo de noi sunt toate cuvintele spuse
şi dincolo de toate rostirile sunt tăceri ascunse în noapte
vulturul a murit sau a uitat să mai vină
şi-atunci ne sfâşiem singuri ficatul
ca să nu piară obişnuinţa
cândva, demult, am văzut lumină
ne îmbrăcam în lumină,
ne spălam în lumină
şi eram lumină
între timp am asfinţit
coborând în noapte cu toate istoriile nespuse

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei, tu, te-ai descurcat bine

atât a spus,
m-a înhăţat şi m-a aruncat pe umeri. eram uşor ca un nor.
şi devenisem transparent, mai ceva ca mister celophan
am privit în urmă. urmele mele se evaporau
şi-am râs ca un nebun. era ultimul râs
v-am tras-o fraţilor!
nici nu o să mai ştiţi că am trecut printre voi
nălucă plină de regrete
o să vă aştept
timp am.
şi-oricum, altceva mai bun nu am
de făcut

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora când toate stafiile sunt triste

atunci când iubirea îşi tremură candela aprinzând inimile
cerul se desface la piept ca să nu-şi piardă suflarea
şi stelele clipesc cumva nostalgic
din mii de trupuri de lumină
se înaltă un geamăt
şi pleoapele copacilor se strâng
a mugure visat
e ora când stafiile îşi amintesc
trecutele vieţi
şi pentru că trebuie să plece,
închid ochii şi aleg
cine la va ţine locul

I'm the one...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi m-am trezit plângând

am obosit.
somnul meu duce în spate toate spaimele lumii
şi încă nu dă semne că s-ar opri
cu toate că trupul meu îşi cere odihna

singur, în mijlocul lui niciunde
acolo unde cerul coboară şi-ţi sărută fruntea
doar eu cu singurătatea mea nelămurită
şi cu temerile mele

mi-aţi pus mantie roşie pe umeri
ca să ştiţi cine e cel ce plânge
şi să fugiţi cât mai departe
să nu vă stingă ploaia lacrimilor

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre pagini

suntem doar pagini din marea carte a lumii lipite alături de marele editor
şi trecem dintr-o poveste în alta fără să ne pierdem
unite dar totuşi individuale, aşteptând mâna care ne desparte şi ne apropie mereu

viaţa este o carte plină de pagini
unele pagini migrează ca păsările călătoare
altele îşi păstrează înţelesul chiar dacă sunt rupte

de multe ori, eu sunt erata. cu toate că nu sunt greşeli în carte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul vieţii

important e să ai aer. apoi muşti până la sânge
şi din sfârc picură lapte altoit, alb şi roşu
ca în şnurul primăvăratic

alungă Doamne gustul cărnii
şi lasă-mă în crugul vieţii cu amintirea sânului
către care cad, miluind pământul cu lacrima mătăniilor

departe, unde nu e durere şi jale
la loc cu verdeaţă. la loc umbrit. de viaţă dorit
acolo, cerul coboară şi sărută tâmplă pământului, descoperindu-se

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vom fugi din somn în primăvară

adună-ţi rădăcinile din timp
şi lasă frunzele să-şi caute norocul
noi doi ne-om strânge cerul din priviri
şi ne vom căuta prin vise albe locul

cu şoapta buzelor îţi îmbrac umbra-n taine
şi-n aburul privirii te ascund
în palmă îţi strâng urma nedospită
şi în uitare te răpesc. eu trup, tu gând

te-aştept să înverzim printre ecouri
şi înserarea să ne-acopere uitarea
în vise te-am zidit pentru vecie
şi din cuvinte-am zămislit cărarea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!