Costel Macovei

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vechi

când eram tânăr nu-mi păsa,
mă descheiam la suflet
şi mă umpleam de noapte
cerul îmi mângâia pletele
şi mă umpleam de tăcere
ce bine e să te umpli de viaţă
să trăieşti aşa, fără să bagi de seamă

mă lăsăm pe spate îmbrăţişând tăria
şi cerul se scurgea prin ochii mei în pământ
iar pământul se ridica pe vârfuri
mi se căţăra pe umeri
şi mi se strecura în suflet
odată cu respiraţia
purtând viaţa

în fiecare noapte ieşeam din lume
umblam hai-hui prin visele oamenilor
încurcându-le cărările
şi mă-ntorceam iar în lume. neprihănit,

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit la o moarte...

zilele nu sunt nici frumoase nici urâte, nici lungi şi nici scurte
sunt doar nişte perioade de timp
când te strecori
dintr-un frig numit casă în altul numit uitare
cândva priveam cerul spuzit stele
astăzi e plin de trasoare şi de gloanţe îmbătrânite,
netrase.
iar după ce-şi scuipă moartea strânsă-n coajă
cad şi ele golite de orice speranţă
cu sunet metalic, cavernos
iarna nici o revoluţie nu înfloreşte
poate doar amăgirea
iarna doar pecinginea şi igrasia se întind
de la suflet la suflet, de la fibră la fibră
şi ca să scapi de toată zeama aia putridă. te rogi
te rogi de un glonte, te rogi de o spaimă
te rogi de o mână care tremură
te rogi şi spui:
dă-ne-o nouă Doamne
într-o poezie solemnă aici ar începe să cearnă uitarea

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialogurile însingurării

spune-mi ceva frumos
aş vrea dar nu ştiu prea bine ce şi n-aş vrea să rănesc
spune-mi că...
ai o casă frumoasă, ai o maşină super şi îmi plac toate lucrurile tale
ceea ce dovedeşte că ai gust
ştiu. am gust, am miros, scot sunete şi pot fi pipăit
îmi plac postările tale pe facebook şi pe twitter
s-ar putea să-ţi placă şi patul dacă ajungi în el
şi bucătăria, şi micul dejun preparat
şi barul şi biblioteca
şi cred că nici prezervativele nu-s chiar aşa de urâte
vezi? ştiam că o să te superi. din cauza asta...
nu văd... tăcerile m-au orbit
şi cuvintele, cuvintele s-au îmbrăcat cu trupul meu
ducându-mă de nas
eu nu ştiu să vorbesc aşa ca tine, dar
darurile se dau de Paşte şi de Crăciun adică la naştere şi la moarte
de ce eşti aşa de rău
eu? rău? glumeşti
cum poţi spune despre cineva că e rău dacă nu îl cunoşti?

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cuib de rândunică

erau braţele lui. şi eu mă simţeam în siguranţă. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
şi împreună descopeream lumea miraculoasă a poveştilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el ştia unde este palatul Zânei Zorilor şi pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenuşăreasa să scuture cenuşiul zilelor morocănoase
şi tot el mi-l arăta pe prinţul cel bubos ce-şi orăcăia nedreptatea
florile creşteau din poveştile lui mai curate şi mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului şi locul fiecarui lucru
buzele lui nu ştiau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
şi căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
şi împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
şi întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristeţea uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lung îmi pare drumul, acum la-ntors acasă

cât de bucuros am fost când am evadat de pe tărâmul tăcerilor
simţeam că trăiesc, că pot face ce vreau, că mă reprezint prin vorbe nu numai prin fapte
dar am aflat că de cele mai multe ori, cuvintele rănesc
şi în jurul vorbitorilor se naşte un gol dureros
am alergat de colo-colo, dar fiecare era ocupat cu sinele
îşi căuta cuvintele şi spera la o nouă viaţă
hei! chiar nu mai vrea nimeni să mă asculte? devin plictisitor?
conversaţie sau comunicare, dialog sau monolog
târziu, când m-am aşezat ostenit
am început să ascult
şi tăcerea mea avea gust bun
în jur se strângeau alţi oameni care ascultau
apoi, jur-împrejur lume tăcută, ascultând
departe de lumea dezlănţuită
departe de cuvântul vorbit
şi cuvântul creştea în mine, dar nu mai era dureros
era înţelept. şi tăcut. şi îmi plăcea
şi am zis că e timpul să mă întorc acasă
dar tăcerea cu greu îşi mai făcea loc
printre interjecţii

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat...

ritualul dimineţii e neschimbat de zeci de ani
deşteptarea, eclozarea, pastila de fericire, duşul şi îmbrăcatul
când iei pastila de fericire, un filtru ţi se aşează peste ochi
şi tot gunoiul rămâne afară, nu te maculează
dar pentru că ţeava de fericire s-a înfundat azi am rămas fără pastile
şi trebuie să suport o zi infectă până vine cineva s-o repare
aerul are gust rău, apa are gust şi culoare
şi hainele sunt de-a dreptul oribile
zeghe cu jeg întărit şi pete slinoase
iar strada e cu adevărat...
Doamne, unde trăiesc eu?
şi am văzut oameni cu ochii goi
strada era plină de suflete chircite şi chipuri cenuşii
trec râuri, râuri, oameni cu chipul cioplit
pe care sclipeşte fericirea
pe jos, pe trotuare, oamenii fără pastile de fericire
au lacrimi adevărate
şi ştiu cum e să plângi de foame şi de frig
eu am o casă ei nu, eu am o masă ei nu, eu am un pat ei nu
eu iau în fiecare dimineaţă pastila de fericire

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"

dincolo de mine nu e decât uitare, în mine doar visare,
iar ce-i în spate chiar nu contează, sau cel puţin aşa cred acum
şi atunci I-am atins poalele hainei şi L-am întrebat
încotro Doamne? încotro?

fiecare cu drumul său, dar nu căuta jar în cenuşa stinsă

îmi frângeam cuvintele în mâini căutând să înţeleg
de ce urmele mele dispar sub privirile mele
(în fiecare clipă se întâmplă ceva memorabil)
şi rătăcindu-mi urmele, cine mai poate să-mi urmeze

mi-am cercetat cugetul să prind măcar o fărâmă
dar adevărul se rostogolea acoperit de avalanşe de minciuni
(minte-mă, dar minte-mă frumos te rog)
şi minciuna îşi spulbera seminţele în toate colţurile lumii

inimă pustie, cui mă laşi? întreb fără şanse de răspuns...
dar inima îşi vede de ale ei, bătându-se pentru fiecare strop de viaţă
(viaţă, viaţă, un crâmpei legat cu aţă)

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!