Costel Macovei

Linia din palmă

la vita e bella, e un film remarcabil, o poveste de viaţă
dar viaţa este chintesenţa haosului, stăpâna aleatoriului,
spectaculosul în chiloţi de baie
de obicei poţi alege între varianta soft sau hard
dar viaţa nu are variante.
sau dacă vrei, e o împletire a incredibilului cu banalul
între stupid şi geniu nu e o simplă linie de demarcaţie, e un întreg areal
plin cu forme în mişcare, cu suflete drepte sau schiloade
viaţa e de fapt o întrepătundere de agonie şi extaz
în care orice răsuflare poate să-ţi dezvăluie raiul sau iadul
am căutat în cărţile de chiromanţie linia fericirii
am pus palma lângă desen şi am tăiat
carnea s-a înspăimântat
dar s-a închis la loc
fără să comenteze linia
apoi am aflat că destinul e scris în frunte nu în palmă
oameni buni, are cineva un desen al destinului?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declarativ... din vârful buzelor

vai! cum? chiar aşa?
să nu-mi spui...
nu se poate. dă-mi un telefon când te linişteşti.
te ajut sufletul meu.
sună-mă. oricând ai nevoie

strigătul de disperare moare pe buze. singur ai venit pe lume,
de ce ai crede că viaţa te iartă sau că lumea te vrea fericit?
vorbele pleacă săgeată şi se ridică la cer, mare de baloane colorate
coroana este individuală la fel şi crucea. fiecare cu Golgota sa.
privită de sus, lumea este o mare de puncte
ce dezvoltă o mişcare browniană
iar zonele de interferenţă sunt false sau fictive
spaţiul personal şi corectitudinea politică sunt noii dumnezei

te iubesc! strigi tu sau telefonul din mâna ta?
iartă-mă. promit să nu se mai repete...
îmi este greu... o să-mi lipseşti
undeva, departe, lumea îşi întoarce ceasul
totul se schimbă. trecem la ora de iarnă... vortexul

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violenţa domestică

cuvintele pot ascunde tot atâtea secrete ca şi tăcerile. şi cortina cade
cineva priveşte curios în culise dar de peste tot numai priviri arestate de spaimă
şi culoarea cerului se preschimbă în lacrimi mute şi grele

amprentele se citesc mai greu în buzele crăpate, arse de sete
şi doar mirarea mută mai poate scoate la suprafaţă vânătăile ce se ridică din adânc
pământul suflă mai greu când i se ridică cucuie pe fruntea netedă a câmpului

gunoiul se aşează în capul mesei la împărţitul bucatelor
cartea se retrage sfioasă şi nici bunăcuviinţă nu se simte prea bine
codul de onoare a fost zidit la temelia minciunii

au minţit poporul cu televizorul...
spălătoria partidului şi-a făcut treaba
oponenţii sunt tot mai puţini şi mai fără vlagă dar speranţa...

speranţa nu moare... nu mor caii când vor câinii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna e o artă

şi sunt oameni care duc arta spre perfecţiune

să-i spui unei femei că e frumoasă
denotă rafinament sau cruzime
dar e suficient să-i frămânţi puţin trupul
ca să faci din ea o zeiţă. servitoare.

spune-i unui copil că e deştept şi înţelegător
şi corăbiile lui vor naviga ocolind pământul
într-un timp record. fără escală
iar orizontul lui de asteaptare nu va cunoaşte asfinţitul

îndrăzneşte să-i spui prostului că e cumsecade
şi te va întreba cu uimire dacă are ghetele lustruite
şi fără a mai aştepta răspunsul
se va năpusti călcându-ţi sufletul în picioare

eu, tu, el, ea, noi toţi avem nevoie de minciună
e cel mai ieftin drog, mai ieftin chiar decât un zâmbet
şi până să-ţi dai seama eşti deja dependent

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul iguanelor albastre

în fiecare zi când luna îşi îmbrăca roba albastră
şi broboane de rouă se strâng în iarbă
iguanele albastre ies din hibernare,
se strâng cerc în jurul lemnului sfânt înfipt în carnea tare a pământului
şi dansează legănându-şi cozile pline de aşteptare
capetele cad în piept şi boturile uscate ridică imn de slavă sevei
acel moment e singurul în care iguanele pot muri fără să ştie
multă lume se întreabă când a apărut acest dans
dar rosturile lui se pierd în negura vremurilor
şi probabil nimeni nu-şi mai aduce aminte
de anul în care cocorii s-au abătut din drumul lor
şi au poposit aducând un imn luminii de început
o iguană albastră le-a văzut dansul
şi i-a plăcut atât de mult încât a început
să-l danseza la rândul ei
fericită că poate scăpa chiar şi pentru scurt timp
de greutatea strânsă în oasele ei

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mergea nu a mai fost atent la nimic

aşa e viaţa asta, te fură cu totul, ca un anafor blestemat
care macină fără întrerupere, luând bucăţi de cer, mestecându-le între valuri
şi scuipând resturile în afund, în mâlul cald unde culcuşesc nuferii

de-a stânga şi de-a dreapta, zilele cu bune şi cu rele, cu lumini şi umbre
dar atentă fiind la prima naştere nu mai băgat de seamă grozăviile vieţii din jur
şi a trecut porţile spaimei una după alta, bravă şi lipsită de vlagă

nici el nu a fost mai norocos, privind în jur cu nesaţ, s-a pierdut pe sine
şi a ajuns la liman, ostenit, pustiit şi osândit la aducere aminte
dar nimeni nu a avut atâţia bani ca să se răscumpere. în vecii vecilor

dincolo de mine sau de tine sunt doar paşii
un picior înaintea celuilalt, un pas după altul, mersul continuu
dintre o naştere şi o moarte. acesta e sensul de mers...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele respiră

s-a terminat sezonul turistic. au căzut şi frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele îşi lasă voaletele cenuşii şi aşteaptă nopţile mai lungi
au atâtea de povestit şi nu vor să fie întrerupte

copacii desfrunziţi se spală cu cer curat şi-l lasă să coboare
iar cerul păşeşte cu grijă printre maşini
şi aşteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar ştie ritmul vieţii.

poveştile născute prematur sunt ţinute la incubator
primesc zile intravenos şi respiră cu greutate
dar se ştie că orice început e mai greu

plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-şi cum săreau şotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar şi casele mor. cad pur şi simplu

oraşele respiră. cenuşii la faţă. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Moartea...

alegeţi-vă hainele pentru seara de bal, o dată-n viaţă mori
şi poate că moartea e mai exigentă, poate că alege chiar şi în ultimul moment
şi e bine s-o impresionezi. adevărul e că nimeni nu ştie cum apare
poate că vine ca Barbra Streisand în Hello Dolly
sau ca Anna Magnani în La Sciantosa
dar oricum ar fi nu poţi s-o dezamăgeşti
au fost oameni drapaţi în papirusuri,
doar togi pline de idei inutile
au fost zdrenţăroşi
aspirând la mâna preafrumoasei
regi, potlogari, arlechini, senatori şi scriitori
dar nimeni nu a suflat un cuvânt despre criteriile de selecţie
dar tu? tu cum te îmbraci?
casual. o invit la un biscuit şi un ceai englezesc
şi o să-i citesc nişte versuri. dacă vrea
am s-o invit să-şi aleagă din garderobă
un costum gen Marlene Dietrich
nu are cum să mă refuze. cred.
şi vom pleca la ultimul bal

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În roua ciclurilor

lumea ştiinţei spune că viaţa şi existenţa în general se bazează pe cicluri
şi că fiecare trebuie să treacă cel puţin odată printr-un punct, o poartă, o secundă
pentru a se putea integra ciclicităţii
nu ştiu alţii cum sunt dar eu aştept să trec prin punctul Panait Istrati
veşnicul călător prin mările interioare cu poveştile lui cu tot
şi prin Zorba din care izvorăşte miracolul numit iubire
nu cred că voi putea trece prin punctul numit sfântul Augustin
sau Maica Tereza sau Papa Ioan Paul al doilea
dar şi iubirea mea se poate contabiliza
şi răsuflarea mea condensează rouă pe marginea vieţii
El ne-a spus "sunteţi Dumnezei" "sunteţi fii Domnului"
şi am ştiut că şi eu pot fi ţintuit în crugul zilei, în crucea cuvintelor
în anonimat şi-n indiferenţa oamenilor
dar cui îi pasă... fiecare trebuie să treacă poarta... singur... rouă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discutând despre sexul îngerilor

niciodată primăvară n-a fost parcă mai frumoasă
plină de vorbe suculente, încărcate de sens
dar dacă stau şi mă gândesc
nici eu nu am toate vorbele cu mine
unele au rămas în urmă, altele s-au pierdut pe drum
şi nici cele care m-au urmat nu se simt prea bine

oare cum aş putea rezuma o discuţie care nu a avut loc
între două persoane care s-au transformat în umbre
şi caută cu disperare răspunsuri?

retrăieşte trecutul mi-ai spus
căci vei găsi toate răspunsurile la întrebări
şi-atunci m-am afundat în apele lui tulburi
până când plămânii mei au explodat
cerându-şi porţia de libertate
revenirea în mizeria zilei anoste e dureroasă
şi duce la pierderea echilibrului
la revedere am spus
întorcându-mă din pragul uşii

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!