Lista completă, pagina 7
Nu trăim succesivitatea victoriilor, alternanța dintre cădere și triumf, punctată la răspântie, de iubirea noastră, de speranța că însemnăm ceva în viața celor de lângă noi, ne face învingători chiar și în momentele înfrângerilor noastre. Arătați-mi ceva mai frumos, mai demn de prețuire decât omenescul în manifestările lui de tandrețe și calm.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce frumoși sunt oamenii care cred în semeția unui vis, având curajul donquijotesc de a se lua la trântă cu toate morile de vânt și care, având prieteni, un fel de scutieri ai speranței lor, extrag frumusețea vieții din substanța nevăzută a unei himere. Paradoxal, nu-i așa? dar dacă mă gândesc bine și Descartes a extras certitudinea din îndoială.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce ne rămâne în cele din urmă după ce abstragem din noi dorința de a triumfa, după ce ne obișnuim cu toate scăderile noastre și a celor de lângă noi este vibrația, emoția autentică a bucuriei de a-i întâlni pe cei care ne sunt dragi, adică acei oameni, nu mulți la număr, care construiesc edificiul nostru afectiv. Restul se cheamă spectacol!
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai mei, înainte de a mă dojeni, niciodată fără rost, mă ascultau și încercau să înțeleagă ce a fost în mintea mea când făceam un anume lucru, iar acest simplu mod al lor de a fi s-a preschimbat pentru mine, cu trecerea timpului, într-o frumoasă lecție și anume a ceea că una dintre cele mai importante îndatoriri ale iubirii este de a asculta și a înțelege.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!
O anume doză de stoicism, un anume fel de a rezista calm și senin atunci când nimic nu ne este mai la îndemână decât a ne plânge definesc într-un grad înalt demnitatea bărbatului. Două însușiri cardinale sunt indispensabil legate de noțiunea de demnitate: răbdarea și moderația. A răbda când ai puțin și a fi moderat când ai totul nu este, însă, la îndemâna oricui!
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea, atunci când ne este dată, nu durează prea mult, dar asta nu-i diminuează cu nimic valoarea. Greșeala noastră este să forțăm limitele momentelor de entuziasm, sfârșind prin a fi dezamăgiți că fericirea nu este, totuși, permanentă. Condiția ei sublimă constă în înțelepciunea noastră de a o lăsa să plece și de a fi apți să o primim atunci când se reîntoarce.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem simplu
Du-mă dor departe tare
pe un țărm întins de mare
du-mă de vei vrea apoi
într-un sat cu uliți mici,
cu flori multe și urzici
și spre seară du-mă iară,
prin grădini cu limpezimi,
și-apoi vântul când adie
prin cămașa ta de ie
drag să-mi fie - soare fie -
să culeg o păpădie
și cu dorul meu din gând
sa culeg - să-ți dărui ție -
un buchet cu flori de câmp!
poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între prieteni, tăcerile nu sunt nicicând stânjenitoare. Sunt calme și revelatorii, au înțelepciunea și farmecul lor inalterabil. Sunt deseori mai elocvente decât un discurs. În rațiunea tăcerii, în rostul și momentul ei bine ales stă, de altfel, marea artă a retoricii. Mi-a plăcut și caut mereu compania acelor oameni care știu că și tăcerea este o formă de conversație.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!
A avea visuri este cea mai mare voluptate din lume, mult mai mare decât banii, sexul și puterea împreună. A nu visa este o infirmitate dureroasă, este ca și cum ai accepta de bună voie să respiri aerul curat al muntelui cu un singur plămân, ca și cum ai accepta să vezi cu un singur ochi verdele smaraldin al unei pajiști curtate de splendida policromie a florilor de câmp.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă gândesc la rai nu ca la un loc anume estetizat în cele mai mici amănunte, ci ca la o stare de spirit, care, prin somatizare progresivă, se imprimă pe chipul nostru, făcându-ne mai senini și mai îngăduitori. Raiul, admițând existența lui, este compus din oameni care nu au uitat să își trăiască bucuria, hiperbolizând, proiectând în jur nimbul lor de seninătate invincibilă.
citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cosmin Neidoni, adresa este: