Lista completă, pagina 2
Epitaf unei cochete
Un record cu multe fețe
Dat i-a fost să izbutească:
A murit de bătrânețe
La o vârstă tinerească.
epitaf epigramatic de Corin Bianu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

- nicovală
- Unealtă soață cu ciocanul,
Iubindu-se cu-atât temei,
Că vai și-amar de năzdrăvanul
Ce se așază între ei.
Nicovala
definiție epigramatică de Corin Bianu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiția epigramistului
Asta-i viața
Șugubeața:
El cu viciul,
Ea cu biciul.
epigramă de Corin Bianu din Studii și eseuri despre epigramă (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui prost
Părea, știindu-i-se anomalia,
Că-i cununat pe viață cu prostia,
Dar printr-o inspirație savantă,
S-a deșteptat, schimbând-o în... amantă!
epigramă de Corin Bianu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa este indispensabilă vieții
Când eram copil de-o șchioapă,
Mă-mbătam c-un strop de apă;
Vremurile se-nnoiesc -
Azi, cu apă mă trezesc!
epigramă de Corin Bianu din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei actrițe fără talent
Sofocle, Shakespeare n-ar putea
Mai tragic să ne scrie;
În orice rol apare ea,
Cumplită tragedie!
epigramă de Corin Bianu din ziarul "Viața Buzăului" (23 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axiomă
În firea dreaptă a naturii
Un adevăr se-ntrezărește:
Când n-ai un simț - cel al măsurii
Și bunul simț te părăsește.
epigramă de Corin Bianu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate
În a teatrului arenă
Judecata-i "anormală":
E protagonistu-n scenă
Și judecătoru-n sală!
epigramă de Corin Bianu din ziarul "Viața Buzăului" (15 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

- himeră
- Întotdeauna am gândit
Că-i plăsmuirea cerebrală,
La fel de lesne de-ntâlnit
Ca și o soacră ideală.
Himera
definiție epigramatică de Corin Bianu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

- vase comunicante
- Principiu fizic exprimat
Cu foarte-ndreptățit motiv,
Prin damigeana cu muscat
Și gâtul unui om bețiv.
Vasele comunicante
definiție epigramatică de Corin Bianu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Corin Bianu, adresa este:
