Lista completă
Mă voi ruga pentru tine
m-am îmbrăcat frumos și am așteptat,
cu picioarele strânse,
cu spatele drept
și mâinile pe genunchi.
cortina zilei dansa.
afară, o inimă uriașă, cu pulsul sălbatic;
dincolo de ferestre, florile verii se desfăceau cu pocnete scurte.
după o oră, o zi, o săptămână sau cine știe cât timp, poate trecuseră ani buni în așteptare,
podeaua s-a deschis pentru a primi rădăcinile.
atunci mi-am scos ușor
întâi mănușile,
apoi pălăria, agrafele, cerceii,
rochia,
pantofii, ciorapii
și am ieșit.
poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Et in Arcadia ego
fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeți de lumină sub piatră.
nicio minune de acum, dragostea mea.
cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiș,
l-a șters de rugină și i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare și spaimă,
de mânie și foame, apoi a așezat fiecare os în locul lui,
precum cuțitul în teacă.
în urmă, dragostea rămâne după chipul și asemănarea noastră
o mână de cenușă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subțiri, cu urme de suliți.
fără mânie, vei împinge piatra și vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică și umblă.
poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Claudia Radu, adresa este: