Lista completă, pagina 27
Fostului Ministru Dr. Lupu, la o altă serată de la palatul regal când l-am surprins în flagrant delict, de galanterie cu altă doamnă cu părul brun
La serata de la curte
Domnul Lupu făcea curte,
Însă altcuiva.
Și-nțeles-am adevărul,
Că un Lup își schimbă părul,
Dar năravul ba!
hexagramă de Cincinat Pavelescu
Această hexagramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Cincinat Pavelescu despre schimbare, despre păr, despre palate, despre miniștri sau despre ministere
Unui amator
Na-ți epigrama, am citit-o.
Dar, nu știu naiba să mă ia!
Plăcerea de-a ți-o-napoia
E singura ce am simțit-o.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre epigrame
Dublu catren improvizat într-o serată la d-na Nella Șutzu, pe rimele date de doctorul Jean Constantinescu și ministrul Ion G. Duca
Poetul, singur, sta sub plapomă.
Mâncase-n seara aceea un fistic
Și chema muza, ce-i zicea: "Taci, mă,
Pot eu să mă cobor la un calic?
N-ai nici măcar un corn pe farfurie
Și nici cărbuni în soba de mangal"
-Și, totuși, o să-ți fac un madrigal,
O, muza mea cu rochie fistichie!
poligramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre poezie, despre tăcere, despre seară sau despre medicină
Sonet
Ești tânără, frumoasă și cuminte,
Ești idealul clasic al soției.
Căminul tău e raiul căsniciei -
Dar oare fericirea ta nu minte?
Nu simți ades robia datoriei,
Cum greu ți-apasă inima și minte?
N-ai da tot raiul tău de mai-nainte
Pe-o clipă din vârtejul nebuniei?
Parfumul cald al serilor te-mbată
Și inima-ți ce-abia știa să bată
În ritmul calm al vieții tale triste
Deodată se deșteaptă și învie...
Te-apleci în vântul tainicei ispite
Și-ai vrea să fii amantă, nu soție!
sonet de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre căsătorie, despre soție, despre vânt, despre viață, despre tristețe, despre tinerețe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lui C. Argetoianu, care fuma o țigară primită de la un ziarist grec
Când ziaristul o țigară
Grecească ți-a făcut ofrandă,
N-a bănuit că și ministrul,
Fumând-o, face contrabandă.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui confrate obscur
Un scriitor necunoscut
O epigramă mi-a făcut.
Ca să-mi răzbun pe autor,
Eu voi citi-o tuturor.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre scriitori
Unui confrate puțin inspirat
Mă jur și fără ironie
Că eu mă prind să scriu o dramă
În timpul cât îți trebuie ție
Să-mi faci o biată epigramă.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre timp sau despre promisiuni
Unui confrate care, la un banchet al scriitorilor, s-a chinuit să-mi facă o epigramă
Fiindcă ai făcut un spirit trist,
Te crezi și tu epigramist;
Și cărăbușul, bunăoară,
Se crede pasăre când zboară!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poet
Ah, să găsești o formă nouă!
Să uiți și spațiul și timpul,
Cum florile renasc din rouă,
Cu versul tău să-nvii Olimpul.
Să fecundezi sterila minte
Ca pe un câmp secat de plug,
Și să străbați tot înainte
Neștiutor de nici un jug.
Să-nvingi prostia-mbătrânită
Și din noroi spre cer să zbori,
Și să-mpingi lumea-nmărmurită
Spre alte mândre aurori.
Și-apoi, sub buclele-ți cărunte,
Furat de gloria-ți întreagă,
Să mori, și alții p-a ta frunte
Cununi și lauri să culeagă.
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre versuri, despre mândrie sau despre moarte
În cabinetul unui celebru director al Teatrului Național. Pe când un autor dramatic citea o piesă în versuri, deasupra bibliotecii se zărea bustul marelui Alecsandri, întors puțin cu fața spre perete.
Pe când citește Mircea piesa,
Făcând să dârdâie dulapul,
Alecsandri, ca să n-audă,
Deși statuie...-ntoarce capul!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre țări, despre sculptură sau despre lectură
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cincinat Pavelescu, adresa este: