Lista completă, pagina 24
Criticilor
Te miri cum este cu putință
Să vezi pe critici cum se ceartă,
Când pentru "arta cu tendință",
Când pentru "arta pentru artă".
Și-n vrajba lor înflăcărată,
Să nu-i auzi nici un moment,
Vorbind de arta-adevărată,
Adică "arta cu talent".
poligramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi ce a mai spus Cincinat Pavelescu despre artă, despre talent sau despre nuntă
Oglinda
D-asupra patului ce-și frânge de mult icoana venerată,
În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg,
Și stă pe zid, mai albă vara și iarna mai întunecată,
Clepsidră-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg.
Se schimbă tot ce are o formă, dar ea rămâne neschimbată.
Și soarbe gesturile noastre în ochiu-i rece și fatal,
Iar, martoră, nepăsătoare, ea stă în veci ne-nduplecată,
Atât în nopțile de doliu, cât și-n luminile de bal.
Și viața noastră-ntreagă tace în fundul tainicei oglinde;
Revăd pe mama cum s-apleacă d-asupra leagănului meu,
Văd zâmbetul blajin al tatei și-nduioșarea mă cuprinde,
Simțind că umbră cum sunt dânșii curând-curând voi fi și eu.
Și mâine altul o să vie în apa ei să-și vadă chipul,
În cadru-i trist punând o formă ce se va șterge cum s-au șters
Atâția pași pe malul mării, împrăștiați ca și nisipul
Pe care vântu-l ia și-l duce, cum poartă faima câte-un vers.
[...] Citește tot
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre viață, despre râs, despre zâmbet, despre versuri, despre tăcere sau despre tristețe
Pescuitorii de perle
D-a lungul umedelor stânci,
Uitate-n mările adânci,
Ca-ntr-un mormânt ce le înghite,
Necunoscute nasc și mor,
În scoica lor,
Mărgăritare negăsite!
Sunt lacrimi de ondine-amorezate
De vrun triton necredincios?
Și-acum sclipesc cristalizate
În fundul mărilor sticlos?
Dar îndrăznețul, beat de vraja
Strălucitorului său vis,
În valul care le ascunde
S-azvârle, fulger în abis!
Înoată, se scufundă, speră,
Și apa îl cuprinde lin;
Și-n adâncimea-i îl primește
[...] Citește tot
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre visare, despre suflet sau despre alb
Trecătorului
În fața casei mele te afli. Intră dacă
Măcar o dată viața un dor ți-a sugrumat
Și-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă
Aici vei știi cât doare un țipăt nestrigat.
Căci, cine valul vieții nu l-a simțit într-însul
Cum urcă și se zbate, ca marea când e rea,
Și n-a știut ce-i visul, ce-i dragostea și plânsul,
Acela o sa fie străin în casa mea.
Dar dacă vii la mine cu fruntea înnorată
Simțind și tu că visul e greu să-l faci cuvânt
Atunci împinge poarta și intră; o să bată
O inimă de frate în oaspetele sfânt.
Trecutul meu va crește din umbra ce se lasă.
Îți voi întinde jilțul să stai. Vei asculta
Și-ți va părea o clipă, că ești la tine-acasă
Și versul meu că spune povești din viața ta!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre poezie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cantilena
Iubita mea e moartă
Și-n păr cu-n trandafir
Încet, încet o poartă
Un dric spre cimitir.
Ea doarme albă, albă
Ca florile de crin
Purtând la gât - sub salbă
O cruce de rubin.
Adânc mormânt îi sapă
Gropar, pentru sicriu...
Ca doi în el să-ncapă:
O moartă și un viu!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre moarte, despre trandafiri, despre somn, despre păr, despre iubire sau despre flori
Lui P. Locusteanu
Tu vrei să-i faci șantaj lui Goga
Cu-a noastre duble semnături:
Căci sub a ta încerci să-l lauzi,
Iar sub a mea ții să-l înjuri.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre laudă
Lui Vania și Domniței Sale
Pasiunea voastră dulce
O-nțeleg și o aprob;
Însă n-am văzut domniță
Stăpânind un singur rob.
epigramă de Cincinat Pavelescu (30 aprilie 1934)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui cioclu
Eram pe moarte, și-ai venit
Să-mi faci o vizită grăbit,
Ia bolnăvește-te mai greu!
Să-ți întorc vizita și eu!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui bancher (căruia îi solicita în acest fel, în timpul unui joc de bacara, un împrumut)
În țara asta de nimic,
Unde talentul e o crimă,
Mai lesne-i de găsit o rimă
Decât cinci lei la un amic!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre țări, despre timp, despre prietenie, despre lei sau despre jocuri
Lui N. Mihăescu-Nigrim
Cu epigramele-ți naive
Din nou în gheara mea încapi:
Ovidiu a scăpat de mine,
Tu de prostie n-o să scapi.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Cincinat Pavelescu despre prostie
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Cincinat Pavelescu, adresa este: