Cezar C. Viziniuck

Necunoscuta

Adulterinii

[necunoscuta]

am văzut-o pentru prima oară în seara aceia
era oacheşă şi plină de viaţă
pe podul Grant am văzut-o
îmbrăcată în rochie neagră
de sub care curgeau doua picioare albe
am dorit-o
pe lângă noi perechi îşi plimbau iluzii
eu doar ochii la sânii-i imenşi

în camera de hotel
goi
la primul orgasm scânci
la al doilea era pe cale să se înece
toate femeile dorite
se revărsară in ea prin ejaculare
mi-am luat hainele şi am ieşit

[...] Citeşte tot

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aplec peste balustradă

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ţi prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.

În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Ştiu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.

Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Paşii tăi vărateci poposesc tăcuţi. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră păşind pe vechi poteci
Şi un bărbat ce pare din lumea de apoi.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-mi mai vi acum când neputinţa mă doboară
Şi-n ochii mei se-ascunde o-ntreagă mare-n furtună?
Când iubirea mi se zbate in sufletu-mi nebună?
De ce-mi mai vi, te întreb, prezenţa ta mă omoară.

Când cerul se-negereste şi soarele dă s-apună
Moarte, mirosul tău de morgă pe deasupra-mi zboară
Iar sufletu-mi palpită, în infern tăcut coboară
Lăsând în urma-i trupul îmbălsămat in humă.

De unde vi iubire? De ce mă faci să te aştept?
Şi să mă atingă moartea cu aripa-i cea neagră
Vino iubire, aşează-te pe umărul cel drept.
Mai dă-mi doar o speranţă. O viaţă mai dă-mi întreagă
Şi te voi aşeza la loc de cinste, la mine-n piept
Că îmi ieşti iubire, doar tu, pe lume, cea mai dragă.

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit

[...] Citeşte tot

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!