Lista completă, pagina 59
Film
Nu, spune Eugen Ionescu, Da, spune Tristan Tzara,
Ce știu eu? Intreb. Nimic, spui tu.
Mult mai de preț e iubirea. Plus fort que la mort.
Rostești, te sărut, rostești, te sărut.
Leșinăm, ne despuiem. Valery se uită printre degete.
Oftezi, gemi, ești un geniu. Mă-mbrac, plec,
Mă face piftie un camion. Rostesc te iubesc.
Tu trăiești, faci mulți copii. El spaima Bărăției, Talpă.
Ce nu e urgisit, ce salbă? Plâng pruncii când îl văd,
Minciună, e vorba de mireasa de sub lună.
O fi herculean fârtatul?
Un Hector însoțit de dracul.
Ori un pitic crescut în două zile.
El face pasul câte zece mile.
Contesa se mira, iar Talpă spuse,
Crăiasă tu vei fi la curți sus-puse.
Până atunci o vom iubi cu toți, pe rând,
Amice pune arma sub oblânc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Porniți înainte
Moto: De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii / Veacul nostru îl umplură saltimbancii și irozii Mihai Eminescu - Scrisoarea III.
Porniți înainte, tovarăși,
Cu suflet mereu oțetit,
Ziua cea neagră dispare,
Ziua cea mare-a venit
(Cântec vechi, revoluționar)
Sunt un tovarăș necorespunzător?
Asta spunea Azorel, astăzi domn Azor,
Am greșit de o mie de ori pe minut,
Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.
Am rămas, unii doar, cu sechele și gropi,
Un regim a căzut, dar cresc pere în plopi,
Împușcatul ne râde satisfăcut,
Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.
Ce ușor se adună în grup ce-i mai rău,
Te faci frate cu dracul, cu corbul lui Poe,
Niciodată sau poate-n viitorul-trecut
Învăța-vom că Domnul niciodată nu-i surd.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am spus
Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe,
Primo nu am bun simț, nu am simțul măsurii,
Secundo a muri nu este de bun simț,
Adică a da colțul, a scrie versuri nu este de bun simț,
A fi urât nu este de bun simț, nici a fi frumos nu este,
Umbli strâmb pe străzi întunecate de tristețe,
Metafizica nu este de bun simț, a face circ, vai,
A fi nebun, vai, a cădea în extaz, oho,
Suferința și revolta nu cad bine la o masă îmbelșugată,
A fi clovn, no, no, no, fratele meu, că tăți suntem,
Ridicol? Și mai cum. Și mai ce. Încerci a spune ceva,
Dar nu iasă nimic. Citește Cartea lui Iov. Nu este vecinul tău?
Imperiul prostiei dăinuie peste veacuri. Nici barbarii
Nu-l pot distruge. Dar ceva am învățat viața nu trebuie judecată,
Este cum este.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Neputința cuvântului
"Neputința cuvântului pasăre
De a se ridica de la pământ",
Noi, poeții am devalorizat cuvintele,
Iubirea ar trebui să se numească A,
Viața B, moartea C și totul ar intra în normal,
Ce triumf, păcatul ar fi X, armonie Y,
Nu rostiți Cuvântul Dumnezeu,
Restul e răzvrătire, amăgire,
Când alert, când alergen,
Când bancher, când boem,
Totul a murit în cărți,
Ciocnește paharul cu prietenul mort,
Fugim desculți, fără de tălpi,
O pată de sânge spune mai mult decât orice cuvânt.
Prea mult ne-am alintat trupul cu leacuri,
Un bătrân în ceață pietruind ecou.
La tomografie s-a găsit un elefant sub farfurie.
A mierlit-o, zise vânzătorul,
Clasa și viitorul, avea dreptate, că așa e dreapta,
În stânga ține lopata. Burjuii rumeni, cuvinte-lume.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zet
Zvonire din fire, zevzecul mai rar,
Zvârluga și zarul, zvârlet și samsar.
Zvâcnire, albire, supt sângele, har,
Zvelt trece Caesar, cândva doar zvonar.
Un zumzet, o rimă, o crimă pe-ascuns,
Zurliul o spune, iar eu zac străpuns.
Zaharicale servim noi în cală,
Păcală devine pe loc negustor.
O zugrăveală, pereții-s din smoală,
Norodul de artă e doritor.
Zoralie, azi dansăm cu finețe,
Zoolatrie în loc de tristețe.
Ah, abanosul și cabanosul,
Ce vis adânc, fără de fund,
Dinți ascuțiți, sfarmă-se osul,
Îngerul morții e negru și scund.
Atrocitate, raporturi, oameni,
Helga, fecioara repetă doar game,
cămila să ragă, se roagă, o bragă,
cu un pistol cerșetorul să tragă.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
În fața Legii
În fața Legii stă Kafka,
În spatele Legii stau androizii.
Se tot aude cum bodogănesc unii
Platonei, maiștrii grei, prichindei, priculici,
Tu aștepți cuminte, promiți, nu înjuri, nici nu conjuri,
Trec secoli agonizând, heringi cu ștaif te scuipă pe rând,
Desigur, numai idioții scriu poezii,
Ori disperații sinucigași,
Poeții nu sunt canibali,
Unii mănâncă și carne de cal,
Unii au dinți de cașcaval,
Unii se roagă de Marea Bragă,
Într-un mormânt s-au găsit
Oase de poeți și file de cărți,
Numai noaptea se adună poeții morți,
Cărțile necitite, iar ziua este destinată
Marilor vedete ale momentului,
Cele cu tocuri deștepte, cu unghii deștepte,
Cu silicoane deștepte, vă spun, trebuie să fii mare idiot
Să crezi că Poesia va reveni pe pământ.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Risipiți
Risipiți pot fi oamenii, firele de iarbă,
Mărgelele, cuvintele,
Tu le aduni, vrăjitorule, artistule, vagabondule,
Spui, viața mea, dar cine are viața sa?
Ne împletim pașii cu pașii îngerilor,
Tu unde umbli? Nu știi că timpul te va risipi
și pe tine? Mai întâi a fost o copaie,
apoi strigătul disperat/ victorios?
Unii se grăbeau la cimitir, ALȚII SE ÎNTORCEAU,
Iarna și vara se alergau în curte,
Aprinde lumânarea să vină Sfântul,
Un prim sărut ca la Facerea Lumii,
Să faci ceva ce n-a văzut Parisul,
Un muzeu cu meduze vorbitoare,
Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul,
E un se mn de moarte, a spus baba Crina,
Din neștiință se nasc basmele,
Adică din întuneric lumina,
Unde e oaza salvării? Rătăcim.
Sus, pe Muntele Sfânt, se împart Legile.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima clipă a lui Faust
Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toți suntem Faust, părem fericiți
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un șobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ți vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Să iubești fără să cunoști ființa,
Totul se șterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine știe?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă-ntreabă lumea
Mă-ntreabă lumea de ce scriu și eu nu știu
Să răspund, am câștigat palate de aer,
Aflat la marginea prăpastiei, privesc un balon,
El mă va duce pe Lună, ies dimineața din valurile
Mării, ies vremelnic, ce aduc eu semnilor?
Mâine voi muri pentru, să nu mă plângeți,
Poate dura ceva, detesc inteligența filosofilor,
Eseiștilor, esteților, isteților, nimic nu se compară
Cu sufletul, iar suflet au numai poeții.
Chiar dacă nu-i citește nimeni.
Cunoaștem noi toate păsările pământului?
Cuvintele nu mpor niciodată, indiferent
În ce limbă se scaldă, anii mi-au tăiat trupul în două,
O parte zboară, o parte se scufundă,
Zi după zi vine și pleacă speranța, ce este ea?
O monedă de schimb pentru trecerea Styxului.
Ai rămas un timp să contempli imensa tăcere.
Cine ești tu, poete?
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noutatea cuvântului
Noutatea cuvântului-doar suflarea vântului,
Un jet necurmat din abisul spart,
Armonios, cumpănit doar un ciripit,
Cu tine eram în țara lui Ham,
Cărămidă, omidă, să nu te ucidă,
Tu, aleasa mea, mătase de nea,
Neagră ca o noapte, a mea jumătate,
Ne-am iubit, fuziune, nuclee nebune,
Noi am fost strămoși multor feți frumoși,
Multor prea-frumoase fecioare lăptoase,
Fecioare de miere, până la durere,
*************************
Da, respectăm soarele, icoanele săracului,
cu veselie amară, de anghinară.
Respectăm și tăcerea, e moartea, e viața, e vrerea,
Culorile vidului, noaptea, din ziua a șaptea.
Vid, vid, vid, Dumnezeu a murit?
Nu a murit, e surd, pare absurd,
halebarda a luat-o Sandra.
Mersul, singurul mod real de existență,
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Boris Marian Mehr, adresa este: