Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Boris Marian Mehr

Lista completă, pagina 53

* * *

Viața aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte
ce se-nțelege din moarte.
Am spus, ai plâns, iar am spus.
Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoși de ninsori,
decapitați de soare, cleptomania de șoarec,
clopote bat încă ritmic, intim și sadic și istmic.
Mă prinse o mare tristețe, ca Marea Neagră pe fețe,
tu ai șoptit overdue, eu sărutând și-am spus tu,
numai tu să trăiești, gemeni vreau și povești,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult, Bucharest,
acum va trebui să întrețin mulți copii,
m-am rugat și am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Botezat întru cuvânt

Botezat întru cuvânt nu e fiecare,
Dumnezeu, însă, ne-a dat suflet și suflare,
Eu respir cuvinte vii, tu ești lemn și piatră,
În natură ciocârlii, uneori, mai latră.
Când adorm, simt un cuvânt cum mă însoțește,
Ceasul bate, ac de crom, rece ca un pește.
Unele cuvinte sunt doar stafii, sunt bune,
Ești alături, când și când, goală ca o lună.
Geometrii abstracte au uneori căutare,
fără suflet au rămas pietre pe cărare,
eu iubesc misterul, yes, haosul și jocul,
botezat întru cuvânt mi-am găsit norocul.
Nu sunt vise de om mort, eu trăiesc din vise
mult mai vii, au pașaport înspre Paradise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra mea a pornit la drum

Umbra mea a pornit la drum,
Este umbra mea sau un câine?
Zilele numărate trec ușor,
Azi te naști, mâine ești adolescent,
Apoi te îndrăgostești, simți gustul primului sărut,
Este amar ca apa mării, cine a spus că sărutul e dulce?
Apoi vin copiii, bucuriile, spaimele,
Copiii cresc, uneori te uită, alteori tu exagerezi,
În fond toți murim, dar fiecare altfel,
Moartea este numai o trecere spre altă viață,
Altfel viața nu ar avea sens. Cei dragi nu sunt uitați,
Tot o formă de viață, nu știm nimic despre viitor,
Vor ști alții, este marea ștafetă a vieții,
Fără studii, tratate, doar poezie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De vrei

De vrei să urci, să fii, să crești,
Cum crește aburul din cești,
Paznic discret de vrei să fii,
Al apei vii, glasul de om al unui nai
Să nu-l ascunzi, dacă-l mai ai,
Te rog frumos, spuse profesorul,
Apoi strigă, te rog frumos, de zăngăniră geamurile,
Un vecin bolnav sucombă chiar în acea clipă,
O fetiță de vizavi începu să se bâlbâie,
Cerșetorul scăpă toți bănuții pe stradă,
Te rog frumos, bubui din nou,
Gura i se făcuse pâlnie, așteptam
Să iasă un vals din ea, în ritmul căruia
Să merg liniștit la execuție,
Lui Peggy, cu dragoste, îmi repetam,
De ce măsura dragostei este pierderea ei?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chipul meu

E chipul meu? Nu - chip străin,
Vine discret, fără venin,
Umbra, tăcerea, nebunul din turn,
Aud suspine, zbor de colun.
Noapte albastră, ca o cămașă,
Tremură toată, patimă lașă,
Ating tufișul, spinii sunt lungi,
Roză sălbatică, tu mă alungi,
Ba lăcrimezi, ba te revolți,
Mor la tensiunea de o mie de volți.
Prea mari orașele, prea mici pietonii,
banalizată-i istoria Sodomei,
fug precum Lot, larg e deșertul,
n-am apucat din postume nici sfertul.
Prinde-mi cu palmele tale, iubito,
Chipul și spune-mi, poate murit-am?
Poate că nu știu și umblu stingher,
Precum stafia sau sfântul din cer.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nec plus ultra

Țin în mână hățurile propriei ființe,
Nu mă port cu mănuși cu mine însumi,
Ca o torță mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câștig, dar nici nu pierd,
Moștenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte țărmuri,
știu că atârnăm cu toți de-o ață,
dracu' știe cât o să mai țină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiți cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai știi, doar El mă știe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sub frunte

Sub frunte am un continent de vise,
Spumoase valuri bat neîntrerupt,
Pictez tablouri în culori închise,
Sub frunte, azi, iar mâine dedesubt.
Cu inima o ducem greu, se pare,
Cu creierul noi ne luptăm absurd,
Un chip se întrevede, nu e oare
Adevăratul nostru chip de kurd?
Loviți de neadevăr și ură,
Dar mângâiați de dragoste, eu cred
Că viața asta n-are numai zgură,
Și nu oricare om e patruped.
Pe piept purtăm diverse decorații,
Noi fără laude nu putem trăi,
Urechile și inima în spații
Ascultă-ndemnul – fii, orice ar fi.
Un ochi ne urmărește, Domnul este,
Cu El vom trece dincolo de creste.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Elegie pentru elefanți

Eu, elegii pentru elefanți,
Rugi și ruguri,
Soarele nu poate fi șoricel,
Pruncul nu este o nucă,
Cu cât Domnul pare mai mic,
Pe atât suntem noi mai mari,
Mă ajung piramidele din urmă,
Piramidoanele s-au scos din uz,
Fericirea de a fi melc a trecut pe planul doi,
Următorii teroriști vor fi melcii,
Când prietenul devine o piatră, ferește-te,
Cântecul este un plâns de stil,
Pereții sunt cei mai buni martori,
Bate-i cât vrei, urșii vor mormăi legende,
Cât timp există pădurea, cuvântul pădure este inutil,
Niciodată apele nu caută pe nimeni,
În țara unde oamenii mor nu mai este nevoie de pază.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gara ultima Boll

Câmpuri condamnate la o veșnică nerodire,
Locuri fără de speranșă, omul cu șapca roșie
Face un semn magic, pe tăblie scrie Waterloo,
Dar Napoleon nu este nicăieri, o bătrână
Cu un pachet mare în mână, de ziare,
Învelit cu un halat rupt, dispăru după colț,
Pe Strada Principală, străjuită de case vechi,
Vandalizate de vânturi și ploi, perdele galben-verzui
Se zbăteau în vânt, un zid negru apărea intermitent
Între case, o fabrică părăsită încheia defilarea,
În depărtare, pe un deal, un portret gigantic,
Reprezentând un chip surâzător, roșu în obraji, privire vicleană,
Sub el scria – "Trăiască viitorul".

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crin nebun

Crin nebun, crin nebun,
Nu știam ce să-ți mai spun,
Ai sicriu de sticlă-n cer,
Nu știam ce să-ți mai cer,
Dă-mi o dragoste – dogoare,
Să mă ducă, să mă omoare,
Dezertez din cotidian,
Un război de mii de ani,
Să ascult divin concert,
Mai nostalgic, mai alert,
Cărțile mă mângâie,
Crezul meu de stâncă e,
Cred în viața de apoi,
Domnul e mereu cu noi,
Nu ne lasă neantului,
Eroarea savantului,
Moartea ne muncește, are
Sarcini, bună îndrumare,
Crinule, îngerul meu,
Mă înmiresmezi mereu,

[...] Citește tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 77 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Boris Marian Mehr, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Boris Marian Mehr


scriitor și aforist român

Evenimente biografice

  • 1941 - s-a născut
  • 1968 - a debutat în literatură

Mai multe informații...

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!