Ariana Zburlea

Pământ de carne

Eram fericit... când
Mi-ai închinat tălpile tale,
Şi mi-ai spus:
"Fă-ţi al tău pământ din ele,
Din pielea mea fertilă,
I-ai unge cambrarea
Şi i-ai cânta,
Răsuflarea nopţii din dânsul
Te va elibera";

Scânteia irisului tău
Va fi lacrima lumii
Vălurind mută, selenară
În faţa unor ţărmuri
Ce-ntrupează parcă
Nişte gigantice mâini de ceară.

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul neîntors

Toate săruturile mării
Peste creştetul meu
Sunt de moarte -
Nu de viaţă, nu de-amor:
Sunt meschine şi cumplite
Căci nu mă poartă nicăieri
Cînd cad – nici măcar în deşertăciuni.
Dacă o chem, îşi îndreaptă trupul
Înspre-al meu, dar nu şi capul
Şi-l păstrează pentru sine,
Să nu-i văd chipul preţios
Care nu se poate-abţine
Să-mi sufoce buzele, plămînii
În clandestin
Cu mîngîierea unei zeiţe sublime de apă,
Din care pe veci voi recita
Singur, agonic în gînd
Oarecare origini fataliste
De individ tribal.

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am vrut să omor visul din vis

(Eu eram Toamna şi tot eu eram Iarna)

Obişnuiam a-mi adăposti creştetul
Pe sânul Iernii, clipind cu crengile
Ce-şi încordau ghearele,
Spărgând sunete de gheaţă
Lovind ochii înrăiţi de lacrimi, dar
Toamna stătea în mâinile mele,
Frunzele se lipeau precum plăgile
Neinvitate, severe,
Mă muşcau şi posedau –
Eram crucea lor strâmbă,
Bucuroasă de-a cădea
În Ţara Neantului Promis.

Şi râdeau între ele,
Le vedeam tot mai galbene şi roşii
Amuţeau, mâncând pe săturate
Din fiinţa mea naivă.
Când am hotărât despărţirea

[...] Citeşte tot

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor sincer

Mâinile sale de martir -
Le divinizez în limba nebuniei
Unei Magdalene fragede;
Respir beţia Erosului,
Calmul mi-l sufocă
Iar zbaterea răsună-n ecou
Precum o şoaptă disperată
Între zidurile pietruite-ale cetăţii.

Cu şuviţa ta îmi spăl
Parfumul trupului de lavă,
Mă binecuvântez fără-ncetare,
Delirul pudorii e-acum ascuns,
Împrăştiat în echinocţiile din mare
Şi ne-ncovoiem a teamă şi supunere
Să privim cum vinul benedictin
Ţâşneşte languros din căldura
Celor două limbi de şarpe,
Căci l-am sorbi până la moarte.

[...] Citeşte tot

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!