Lista completă, pagina 14
Șerpii de vânt
pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufnițe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut
în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl așează pe rotisor împreună cu arborii ciopliți în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul crește
mai alb decât șerpii casei șerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Criogenie
a trecut gustul florilor de salcâm
nici măcar eu nu îți pot cere să fii tu cel care ține scara de molid
o singură treaptă care lipsește te desparte de
cerul-malaxor
cine va fi primul care ajunge la linia de plutire?
un câine saint bernard ne va aștepta și cu labele lui uriașe se va rezema de pieptul
în care motorul vieții tusește și scuipă încă
ca o pasarelă viața ce ne mai rămâne se va duplica în fericiri
atunci singura ta opțiune va fi suspensia între a-uri și t-uri
primăveri amorțite beau absintul orelor
și simt atâta gol împrejurul propriei mele minți
încât mă pot sufoca mirosind flori criogenate
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supraviețuiesc
era vară cu portocali și o pisică obeză
purtai ochelari și o șapcă roșie peste freză
ți-am spus de atunci că viața are n-șpe mii de viraje
să nu uiți, Darie, că sunt clipe cât anii în sevraje
tu ai râs ca la târgul de fete și ai spus că-s nebună
ori că încă mai am fluierul piciorului sprijinit de lună
timpul între noi sâsâie ca un șarpe vărgat
spune-mi, de atunci câte secunde în iarbă a scuipat?
Ce vei face când în oglinda din stânga retrovizoare
vei zări asfințitul/stol de cocori/ sare de mare
te voi întreba din nou cum o mai duci pe autostradă
supraviețuiesc îmi vei răspunde si vei trage pe altă bandă
poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supraviețuiesc
era vară cu portocali și o pisică obeză
purtai ochelari și o șapcă roșie peste freză
ți-am spus de atunci că viața are n-șpe mii de viraje
să nu uiți, Darie, că sunt clipe cât anii în sevraje
tu ai râs ca la târgul de fete și ai spus că-s nebună
ori că încă mai am fluierul piciorului sprijinit de lună
timpul între noi sâsâie ca un șarpe vărgat
spune-mi, de atunci câte secunde în iarbă a scuipat?
ce vei face când în oglinda din stânga retrovizoare
vei zări asfințitul/ stol de cocori/ sare de mare
te voi întreba din nou cum o mai duci pe autostradă
supraviețuiesc îmi vei răspunde și vei trage pe altă bandă
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverberații
sufletul ca și ninsoarea se aburește din când în când
dar îți mărturisesc toți țurțurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
și alunecă înspre un timp cu o mie și-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuși luna lin între iazuri
vin niște nopți /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poți răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se așază în iubirile-monadă
și reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă
sfârșitul vieții miroase a morți deghizate
în clovni gri
a cai despiedecați a pepeni necopți a sunete vii
ca șerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creuzet
lumea pare cu un numar mai mică
decât trollerul unde îți reașezi prioritățile
poți omite sincerități dimineți blurate
cafele scurte
dar visul de-a egreta stupii de pe deal mâinile bunicii
nu le poți așeza decât până la refuz
într-un alandala din care ies doar cei ce
ca niște pietre se rotunjesc porționând singurătăți
cuvintele se rotesc peste creuzetul lumii
într-un limbaj infernal despre tactica
de a fi oglindă sau ochi opac
în păduri cu drujbe pornite
precum malaxorul de amestecat vii cu mai vii
însetați cu prea însetați
culmi creste cinteze copaci carnivori
cai cilibii
case coarne cuvântări cireșe
catetere conabii
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp minimalist
singurătatea mea are porii deschiși
încă îi aud urletul
când o așez printre cărți
copertele lor se contaminează
și încep să tacă absurd
niciun cititor nu acceptă singurătăți care se scurg
precum un fluid galben în venele subțiate
și îți schimbă metabolismul
te fac să citești cu led-ul aprins
partea de întuneric a sufletelor
eu nu scriu cuvinte scriu vii scriu nașteri scriu fii
dar fiii vii au nașteri zidite în cuvânt din care flamingo cel roșu al singurătății
înghite silabe decadente pietre rotunjind în mustul însingurării
iar eu mor a mia oară printre coloane ale lumilor de dincolo de zicere
om prea simplu sfâșiat de clipe-lycantrop
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rococo
viața în rutină cere o scadență
ori tu ești pictorul beat
care developezi lumi cerni nisipurile
mărilor migratoare și pui cenzură
efluviilor ce inundă străzi după străzi
doar niște coclauri unde bântuie tinerețea
cu genele ei false
ți se scurge saliva după fiecare minut boldat
și îți dorești să nu se fi născut steaua în patru colțuri
când aerul devenit respirabil va târî oameni- ireproșabili
în biroul vieții pe o scară rulantă
iar acel marche arrière n-o să îți redea șansa
de a fi bufonul universului rococo
tu
zici
că îți este foame
de pitici
și nu ai scuze
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutătorul de pokemoni
Aceia care au încălțăminte de plută
vor fi cei dintâi la finish.
Așa grait-a căutătorul de pokemoni.
Nimeni nu este destul de sărac,
să nu își permită încă o cursă.
Cât am gustat lumea, cu crinolina ei verde,
m-am împiedicat de morți-vii
pe culoare.
Dacă lungul drum al nopții către zi
s-ar deschide precum un curcubeu,
m-ai așteapta pe singura treaptă
săpată pentru altarul lui Dumnezeu?
Apele lumii se umplu de pești ce visează
limane înguste.
Toți pescarii lumii acesteia întind noaptea năvoade,
pun momeli peste prag, la ferestre, între scânduri...
Înoată, suflet al meu, peste brazi, peste hăuri,
peste turnurile gemene,
[...] Citește tot
poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibrato
oho m-am îndrăgostit mâinile mele se rostogolesc prin lavă și dolomit
palmele îmi cresc/ arbori de ape de lună/ până ating cerul sculptat sau a lumii cunună
sarea mărilor se scurge ca un șarpe imperial
de pe trupurile noastre într-un vibrato imaterial
se lasă seara cu arici și meduze calcinate
sufletele noastre respiră sub ape aspre decolorate
oase de fum/ secundele curg în tăceri de alabastru
dragostea a atins carul mic cu un singur ochi măiastru
timpanul din stern sună oranj a lumină
voi mai vedea aburii pădurii suflete nins de verbină?
dragostea se preface într-un condor în zbor peste caraiman
oho m-am îndrăgostit lumile mele au ajuns la liman
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Angi Melania Cristea, adresa este:
