Andreea Buzuriu

Spectacol

zi-mi ce nu ştiu: să te pot asculta,
mi-ai spus în zeci de mii de rânduri tot!
de-un timp te ofileşti şi nu mai pot
crede ecoul ce urlă-n lipsa ta.

de-acum nu te cunosc, nu-mi pasă.
vreau să simt iară, proaspăt, începutul
şi las acum, încerc să uit debutul
poveştii ce s-a stins în urma noastră.

te uit neîncetat, te strâng în braţe
şi nu-nţeleg de ce nu mă cunoşti...
de-atâta timp îmi construiesc speranţe
că n-o să devenim în veci anoşti.

mi-e tare greu şi crede-mă când spun
că nu-mi doream să te aleg din vise
în care - în orice caz - e totul scrum
şi actorul ce-ai fost ieri - azi stă-n culise.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!