Index și topuri | Albume cu personalități | Albume cu vedete | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Alina Neagoe

Lista completă

Te iubesc, copilărie!

Te iubesc, copilărie,
Cu alaiul tău de vise,
Nopți întregi în care ceruri
Coborau șoptit, nespuse,
Să mă înfășoare-n stele,
Liniște și mângâieri,
Să mă poarte aiurite
Dinspre ieri, spre nicăieri.

Te iubesc, copilărie,
Cu corala ta de șoapte
De bunici blajini, ce vremuri
Au 'cercat pe frunți să sape
Griji, o mie, grea povară,
Suflet greu și obosit,
Pentru mine vorbe calde,
Cântecul din asfințit.

Te iubesc, copilărie,
Te iubesc cum n-am iubit

[...] Citește tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintiri

Primele îndrumări misionare
Le-am primit de la soare;
Odihnind pe prispa proaspăt sclivisită cu lut,
Mă-nțepasem cu-o vrabie
Ce-și înfipsese zborul în ochiul meu stâng.
În necaz îmi făcea, când râzând, când zburând,
Își răsucea, fără milă, zborul, în ochiul meu stâng.
Profeticul zbor
Al cerului meu trecător,
Catastrofă, bizarerie,
Libertatea, minunata mea colivie,
Mi-a vorbit atunci pentru întâia dată
Și pentru întâia dată lumea a stat gata să cadă
Deodată cu mine
Și-atunci, în miezul suflului de pustiire,
Primele îndrumări misionare
Le-am primit de la soare:
"Crede, Lumina nu moare!"

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbre

Strânge Dumnezeu și lumini și umbre,
Ca-ntr-un rond de noapte altfel așezat,
Vineții trec inșii orelor pierdute,
Din genunchi curg vulturi și-armăsari;
Gândurile-s pietre pe pământul rece,
O poveste aripa și-a frânt pe caldarâm,
De n-ar trece clipa, Doamne, de n-ar trece!
Să mă nască visul, visul meu cel bun!

Chiar de mierea cărnii în pământ se schimbă,
Chiar de curge-n vina-mi, un etern cusur,
Lângă licărirea din privirea-mi strâmbă,
Lasă-mi, Doamne, încă, timpul să-mi îndrum
Caii dimineții, rătăciți prin ceață,
Către veșnicia soarelui de mâine,
Lasă-mi, Doamne, frigul ce-mi îngheață
Dorul de-a schimba putregai pe pâine.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine iarăși, doamnă,
Și mi-e așa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi și ploi,
Să-ți umplu gura cu poeme
Și brațele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Și mi-e așa de dor de noi...

Mi-e dor de mine iarăși, doamnă,
Și ti-e așa de dor de noi!
Ne-ngheață frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai știi ce vară... nesfârșită,
Strângeam in brațe printre ploi?
E-atâta viață, atâta viață
Și ți-e așa de dor de noi...

Mi-e dor de tine iarăși, doamnă,
Și mi-e așa de dor de noi

[...] Citește tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atât de jos de cer

Lăsat-am vorbă vieții ca, de-am să plec vreodată,
Cu verde să îmi scalde în locul ce-am trăit
Și-n dunga de cenușă a focului de vatră
Ce-am fost, de s-o putea, un zarzăr înflorit
Să-l crească-n rămășițe cu rădăcin-adâncă
În zori să-mi scormonească statornicul veșmânt,
Iar somnul ce mă prinse, în prea-ndelungă tihnă,
Să mi-l răpună vântul prin creanga-i șuierând.

Lăsat-am vorbă ierbii ca, de-am să plec devreme,
Păscută firea-mi crudă de dorul de mormânt,
Să-mi salte fericită în trainice ciulendre,
Să bată fără milă cu verdele-n pământ,
Pân-or sări grei bulgări din țarina tăcută
Ce bătătură largă imi puse lângă trup,
Să fluiere din frunze-i tulpina de leurdă
Și de-o putea-n zori cucul, mă spurce iar cântând...

Lăsat-am vorbă... ție, ce te-am iubit tăcută
Ascunși de moartea lumii, fugind de Dumnezeu

[...] Citește tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poema ultimei cunoașteri

Lăudându-mă că nu am ucis vreo pasăre
În toată existența mea,
Am stârnit râsul vântului...
"-Nici eu nu am ucis vreo pasăre,
În toată existența mea,
Doar câteva zboruri..."

Lăudându-mă că nu am rupt vreo floare
În toată existența mea,
Mulțumindu-mă să le admir și să le vorbesc în șoaptă,
Am stârnit râsul ironic al ploii...
"-Nici eu nu am rupt vreo floare,
În toată existența mea,
Doar mi-am vărsat supărarea în sufletul lor multicolor..."

Lăudându-mă că nu am ucis vreo primăvară
În toată existența mea,
Dimpotrivă, iubind-o,
Am stârnit râsul fierbinte al soarelui...
"-Nici eu nu am ucis vreo primăvară,

[...] Citește tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Poartă către suflet
Sunt ochii mei;
Amari sau verzi,
Pustii sau locuiți de tine,
Negri
Sau scăldați cu cer;
I-ai privit, zgârcit, adeseori
Fără să-nțelegi
Niciun adevăr.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Patru mâini pot duce-n ele
Un tavan întreg de stele,
Două vieți spre un destin,
Două ceruri -un sublim-,
Douâ râuri confluente,
Două muze indolente
(Ieri, la artă repetente)
Zece spițe dintr-o roată,
Carul Mare,
Lumea toată,
Ochii tăi și ochii mei,
Cu surâs de Dumnezei,
Substitut de curcub

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Nu plânge, nu mă cerși, nu implora!
Nu irosi lacrima!
Noi doi nu am apucat să învățăm să plângem,
Noi am învățat să iubim.
Urcând din adânc, pe sub cămașa ierbii,
Mă voi îmbăta ascultându-ți învierea,
Ne va răsări același dulce senin,
Tu, cer, eu, foc de pământ,
Vom trăi veșnic în același cuvânt:
Draaagoste... draaagoste
(Cu accentul pe "a" și plus infinit).

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Celor ce nu-s vii până nu mor

Nu irosi înc-o dimineață cu mine,
Atâtea trupuri vii, pironite-n nesomn,
Își roagă viață și își cer în neștire
O picătură, o clipă, cărare, un pod...
Trupul meu mare, din ierburi uscate,
Strânse în doage de-agheasmă și mir,
Nu vrea să ceară nimic dintre toate
-Clop ruginit vuind a pustiu-...

Nu irosi înc-o dimineață cu mine,
Închid potecile azi, nepăsător,
Azvârl cărarea în noaptea ce vine
Cu clipa-i prea deasă. Șovăitor,
Mă las trezit de șoapta-i perfectă:
-Răsari cu mine azi, bătrân odor,
În cinstea mea să scrii odeletă
Celor ce nu-s vii până nu mor.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 3 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Alina Neagoe, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!