Lista completă, pagina 5
Mirajul "victimei"
Cu siguranță că există cel puțin un moment în viața ta în care ai adoptat, în mod conștient sau mai puțin conștient, poziția de victimă. Și nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.
E firesc, e natural, e omenesc.
Poziția de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipește cineva. Dacă o consumi în cantități îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar și dependență. O guști o dată, o guști de două ori, și înainte să-ți dai seama, nu îți mai poți imagina viața fără ea.
Poziția de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei mașini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc și te-ar întreba: "De ce te comporți așa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persiști în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocență: "Dar ce, cu ce am greșit?".
Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greșit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.
Doar în moment, doar în Prezent, ți se relevă cu claritate, că tu ești atât personajul principal, cât și scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îți stau pe umăr îngeri sau draci.
Să revenim însă puțin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Știu prea bine cum se simte, să crezi că ești victima unei conspirații, a unui complot. Părinții par că nu te înțeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viață pare că nu se gândește de loc la tine, mașinile din trafic par să ți se-așeze dinadins în cale, cafeaua pare să îți sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îți fure ție somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul și toți pare că îți sunt împotrivă. Și e atât de dulce-acrișor. E ca o plapumă în care te cocoloșești, e micul tău colțisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înțelege, și toți îți vor răul, atunci înseamnă că ești singur/ă. Iar când crezi că ești singur/ă, soarele radiant al prezenței tale, se reduce la o lumânare, și o ușoară somnolență atunci apare.
Cunoști momentul? Exact atunci când ești pe cale să adormi, și rămâi parcă suspendat/ă în aer, agățat/ă de un fir invizibil, poziție ce îți dă senzația că plutești. Îl știi, nu-i așa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne așa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.
Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Și ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, și îți inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulțumiri a intrat la apă, iar frigul îți face degetele să tresară.
Atunci, îți pare rău. Regreți minciuna. Tu și victima încetați a mai fi una. Ce prostie, a vieții ironie, să îți lași calmul furat de frenezie și să uiți de poezie.
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calea
Te trezești în fiecare dimineață, și chiar acolo, în momentul dinainte de a deschide ochii și a ți se porni mintea, este pace și liniște. E acea moțăială plăcută, o stare pe muchia dintre vis și realitate.
Unii ar putea numi-o lene, dar e ceva mai mult de atât - o stare de o potență incredibilă; o stare în care totul pare realizabil, în care greșelile sunt doar reușite deghizate. Poate că de asta ne place atât de mult să stăm acolo - e cald și bine, ca în brațele bunicii sau ale mamei, genul acela de invincibilitate și vulnerabilitate deopotrivă.
Cum ar fi oare ca totul să ia naștere din acea stare? Să luăm decizii și să creăm din acea stare. Cum ar fi?
Știm amândoi însă, că oricât ne-am strădui, nu o putem convinge să rămână - ca o persoană iubită pe care ai rănit-o, și căreia orice i-ai spune, tot nu te va ierta.
Pe măsură ce mintea se trezește la viață, această stare începe să dispară. Cu primul gând apare prima dorință. Ceva ne acaparează încetul cu încetul lumea - un fel de nemulțumire, o încordare ce ne menține într-un antrenament continuu, dar care în loc de mușchi, ne dezvoltă mai degrabă confuzia, neliniștea și neîncrederea în propriile forțe.
Ne ridicăm din pat, și înainte de a ne așeza tălpile pe pământ, ne amintim brusc de toate planurile pentru ziua respectivă. O mulțime de obiective, principale și secundare, oameni de întâlnit și lucruri de pus la punct, toate încep să ne bâzâie din ce în ce mai zgomotos în minte, ca albinele unei colonii ce se trezește la viață. Din acel punct, deși fizic ne-am trezit, ne prelungim în continuare somnul. Doar că ăsta nu e un somn obișnuit, nu e deloc ca locul din care am venit. În somnul ăsta durerea pare să ne ajungă până la oase, care ne dor; ne trecem mâinile prin foc, în joacă, dar focul de data aceasta nu ne mai iartă. În somnul ăsta singurătatea nu mai e deloc melancolică, poetică și dulce, ci mai degrabă ne-nfioară; parcă nici iubirea nu mai e așa ușoară, ne uităm în jur și aflăm că în acest somn putem răni cu "iubirea" noastră. Mergem pe stradă, iar în vitrinele librăriilor vedem cărți întregi despre această "iubire". Manuale groase de instrucțiuni - ce să faci, ce să nu faci, cum să-l atragi pe cel pe care-l placi.
Ah, ce iubire complicată; cine ar fi crezut că mierea poate fi amară?
Nu înțelegi nimic din toate astea și sincer, nu te pot învinovăți. Ce te-nfioară însă și mai tare, este că îți dai seama că poți trăi așa o viață-ntreagă - mulți din jurul tău încă o fac. Pentru că nimeni nu e dispus să-i ia locul altcuiva în poveste, toți sunt prea ocupați să își rezolve propria dilemă. Aceeași dilemă, de fapt: Unde este iubirea? Nu "iubirea", ci Iubirea.
Unde este simțul acela al siguranței dincolo de siguranță, al zborului neîntrerupt, al dansului în care știi deja muzica și pașii? De ce nu este aici?
Ce rost mai are viața, dacă nu poți cânta chiar dacă nu ai voce?
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Alexandru Pop, adresa este: