Adrian A. Agheorghesei

Nicio mişcare mai sinceră decât

frunza căzând pe mormânt.

Numai din ea,
din ea numai
cândva
un deget va netezi
părul copilului.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, cuţu, cuţu, cuţu, hai afară

Câte gânduri, atâtea îndoieli -
mi-am spus şi am muşcat inima ta, fofo,
te rog să mă ierţi că nu ţi-am arătat tot ce am simţit, fofo!

Când ningea sau ploua, morţii scoteau mâinile şi cineva tot le tăia unghiile,
nu am agăţat niciodată nimic de ele;
sufletul îmi plutea copilăros - îl tot întreba pe tata de ce nu m-a-nvăţat şah,
şi oamenii încă mutau oameni.

Umbra cade verde şi aproape e unu după-amiaza, vezi tu -
taz (care e un labrador cafeniu mereu înfometat) se cere afară,
mă voi duce cu el, mă voi duce, jur! Dar atât de viu,
atât de iubindu-te, atât de iubeşte-mă, fofo! sunt,
încât
nimic de-aş face, nimic de-aş respira,
tot am fi.

Se lasă timpul pe un cot,
de un cot e după-amiaza,
hai, cuţu, cuţu, cuţu, hai afară,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alzheimer

E gheaţă, e frig, şi e seară,
sunt eu, şi eşti tu, şi e frig,
în braţe, un câine-covrig
se cere să mergem afară,

dar negru e-afară, polei,
iar poza din faţa-mi e-o brişcă,
- De ce chipul tău nu mai mişcă?
am ceai, turtă dulce... nu vrei?

Dar javra mă trage spre uşă,
o pup cu un şut, dar regret!
În pat, în pereţi e cenuşă,
şi simt că-mi ascund un secret.

Tu taci, şi eu tac, doar un câine
din coadă dă semne că-i viu,
că-i azi, că e ieri sau e mâine
sau poate e numai târziu.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pentru prima femeie

Am învăţat frica de mic,
aşa cum umbra învaţă curbele luminii,
cum câinele, fiecare şut,
cum foamea din coaste
învaţă somnul.

Vai, mamă! văleleu! şi aoleu! şi doamne ajută! cum te mai lauzi tu cu copiii tăi,
cum le mai închini tu altare,
cum mai ciuguleşti tu din palmele lor rupte
întocmai ca un porumbel şchiop de un zbor;

ah, cum îi mai plângi tu pe ei, lingându-le sângele,
cum îi mai mângâi tu pe creştet,
dar, vezi tu, creştetul ăla a crescut şi vrea răspunsuri,
vrea răspunsuri, mamă, aşa cum duminicile galbene din palmele tale
vor odihnă;

creştetul ăla de copil prostănac şi cuminte
vrea răspunsuri,
vrea răspunsuri ca fiecare zâmbet fals care

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interviu cu Ioana Radu (regina romanţei româneşti)

- Doamna Ioana Radu, în primul rând...
-... în primul rând, deja e târziu,
şi oamenii mor târziu de curând.

- Doamna Ioana Radu, vă mulţumesc...
- "mulţumesc" e un gând de regret urmat,
un ieftin coniac în cafele turnat,
aşa că nu ma privi galeş, dragul meu,
ochilor umezi le citesc mereu apele,
dar pleoapele, vai!, ploapele,
sunt minciunile de după, de după.

- Ce ne puteţi spune...
- când "spun", nu aud ce spune celălalt,
aşa cum un salt
abia învinge avântul,
cum sicriul abia învinge pământul.

- Totuşi, aş fi vrut să...
- aşa aş fi vrut şi eu, şi tot aşa, tot aşa,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!